vineri, 12 octombrie 2012

News

Nuvela Capcana Demonului: Released
Future project: Tanarul Orb
Release date: Coming soon
Status: Released


Nuvela 5


                          Capcana Diavolului



Cu mâna controla mai mereu masca de gaze,verificând cu atenţie să fie la locul ei,în timp ce înainta prin acel infern,din mijlocul naturii.Era derutat,confuz,insepcta atent pădurea,uitându-se împrejur,în căutarea unei ieşiri,însă nici urmă de una.
Într-o pădure deasă,uitat,fără vre-un sprijin,nu avea după ce să se orienteze..Întunericul se lăsa încet,iar acele gaze,aceea perdea de ceaţă “toxică” îi irita tot mai mult pielea albă.
A înaintat printre copaci,îndepărtând cu uşurinţă ierburile arbuştilor,care nu păreau a fi afectate de acel aer insuportabil.
Sudoarea îi curgea pe plete,preligandu-se încet pe întreg corpul.Devenea tot mai palid.Şi-a umezit buzele încet,simtand sudoarea cum îi acoperă faţa,însă înmărmurit,constată că e sânge.Nu era sudoare.Putea simţi fiecare strop ce se uscă pe faţa lui.
A mărit grabnic pasul,ajungând chiar să alerge într-o direcţie aleatorie.Cu cât înainta mai mult,perdeaua de ceaţă se intensifica şi vegetaţia dispărea treptat.În urma lui,ramurile şi frunzele uscate,începură să trosnească.Se simţea urmărit.
S-a oprit.Privea cu oarecare nonşalanţă în jur.Nu se mai auzea nimic.Respira cu mai multă dificultate.În timp ce a început să înainteze din nou,în urmă,se puteau distinge şoapte,care îl cutremurau.Şi-a umezit buzele crispate,sprijinindu-se de copac.Trase aer în piept,analizând cu ochii lui căprui, “iadul” înconjurător.
Se intuneca,razele soarelui intrau cu o dificultate sporită prin acel strat de gaze,ce păreau a se intreti tot mai mult.Şoaptele creşteau în intensitate.Presiunea creştea şi ea,iar el începea să alerge în disperare.Şi-a pierdut logica în acea pădure ce nu semăna cu nimic pământesc.Cu coada ochiului vedea umbre,ce dispăreau vag printre stejarii goi şi deformaţi.Odată cu logica şi raţionamentul,se pierdea pe el însuşi,într-un neant interior,acesta fiind propria gândire.
Se ridica în mod repetat pe vârfuri,părând a se mişca doar pentru a se încălzi.Vântul îi făcea hainele să fluture,însă în rest era o linişte anormală.Îşi auzea doar  hainele dansând în vânt.Îngheţa.
O răcoare stranie l-a cuprins.Parcă ceva dens,deformat îi cuprindea umerii.Răcoarea i se extindea pe întreg spatele,transformându-se în fiori cutremurători.Un vâjâit neclar s-a apropiat de urechea lui.
-Esti mai presus decât ei?
O voce groasă,pe o tonalitate scăzută l-a făcut să tresară.Din reflex s-a întors încercând să lovească cu mâna în jurul lui.Neatingând nimic,decât o răcoare oarecum solidă,a făcut stânga-mprejur şi a zbughit-o printre copaci.
Ceaţa era tot mai deasă şi pădurea la fel,dar vegetaţia a ajuns a fi inexistentă.Razele soarelui nu mai reuşeau să se propage în acel strat de gaze toxic.Se înserase.Alerga disperat şi derutat,evitând cu elegantă copacii.Mai arunca câte o privire în spate,dar acel ceva dispăruse.
Avea impresia că acea răcoare întunecată îmbrăţişa copacii şi se apropia repede.Vuietul despica aerul.În urma lui întunericul cucerea cu bravură pădurea.Culorile se pierdeau într-un vid ameninţător ce înghiţea tot.S-a întors şi a reuşit să distingă,la o înălţime destul de mare o siluetă,oarecum umană,care era purtată de ceva ce păreau a fi tentacule.Acel ceva plutea,suspendat în aer,precum o păpuşă a diavolului…
Se apropia,purtat de vântul ce se intretise.Întunericul captura totul,lăsând în urmă lui tăcere şi haos.Alerga în acel abis necunoscut,dar mai familiar decât propria casă.
Era înghiţit încet în neant.Simţea cum ceva solid se împrăştia în jurul brâului lui cu scopul de a-l curpinde cu o forţă mai mare.Pielea îi îngheţa,şi fiorii îl făceau să tremure.S-a oprit…
-Matthew…
La auzul propriului nume,încremeni în totalitate.A aruncat o privire în jur,însă era într-o “încăpere” pustie,ba chiar inexistentă.Nu se mai simţea present în lumea fizică,era ceva ce întrecea limita realităţii,ceva modelat de o entitate anume.
Era ridicat în aer.A închis ochii,sperând să se trezească acasă,în patul lui dublu,peste care avea plapuma groasă şi pufoasă.
A deschis ochii.Privea la ceva alb.S-a holbat un timp,constantand că defapt era o faţă,dar cu siguranţă nu a unui om.Buzele îi tremurau.
-Ce naiba mai eşti şi tu?
În momentul următor a recepţionat un sentiment de durere infernal,ce îi apăsa spatele,de la nivelul coloanei,până pe coaste,chiar şi la piept.A rămas fără aer.Masca de gaze s-a desprins şi a căzut în gol.Simţea cum nările i ard de la acele gaze toxice.Durerea i străbătea fiecare vertebră,copleşindu-l…A leşinat.


                                                *

Revenise în oraşul natal,urmând doar zvonurile colegilor de serviciu şi a rudelor,cum că în pădurea de la periferia urasului se întâmpla ceva bizar.Aceeaşi pădure care i-a răpit iubita soţie,care a dispărut fără urmă.
Gazele îi se urcau la cap,fiecare gură de aer îi ştergea din amintiri.A început să se tareasca spre o piatră înaltă,încercând să ţină cât mai mult aerul în plămâni,înainte să capteze o nouă gură de oxigen infestat.
Cu ochii întredeschişi a reuşit să distinge pe piatră numele lui.L-a atins cu vârful degetelor,după care Şi-a intaltat privirea şi a incremit din nou.Şocat,citea şi recitea acel nume,până lacrimile începură să îşi facă culoare adânci prin praful de pe faţa lui.
Elizabeth Davidsson. 1918-1944
Mai jos era gravat numele lui,iar acum înţelegea.Era o piatră funerară.
Matthew Davidsson 1918-194
-Dar..ce?!
Era vara lui 1947.A uitat…totul s-a şters,a leşinat din nou lângă piatra funerară,în suspine,gândindu-se poate pentru ultima dată la el şi Elizabeth.
Plutea într-un peisaj necunoscut.Particulele de lumină îl înconjurau,începând să-l îmbrăţişeze.Inima-i bătea cu putere,încă respira cu dificultate,durerea cucerindu-i toate simţurile.Era copleşit,dezorientat.Nu îşi amintea,privea doar în gol.
-Ma numesc…eu….eu sunt Matthew…trebuie să-mi amintesc…sunt….am fost…Elizabeth…demonul…atâtea minciuni…durere…trebuie să plec.
Şi-a închis ochii încă o dată,rămânând în continuare pierdut.Nu ştia unde se află.Durerea l-a extenuat.Îşi pierdea încet fiecare amintire,fiecare amănunt despre existenţa lui,rămânea în lacrimi,încercând să reziste,dar corpul lui nu mai răspundea la comenzi,iar nevoia de aer îl împiedica să mai reziste.
Lacrimile continuau să îi cureţe faţa de praf,ele făcându-şi un culoar pe sub pleoape,până pe obraji.
Picurii reci de ploaie se propagau prin tricoul lui subţire,ajungându-i pe pielea albă,de pe care i se prelungeau până pe la nivelul brâului.Picurii de ploaie se împreunau,după care se despărţeau spre coaste,lucru care i transmitea răcoare în întregul corp.
Auzea urme de paşi,umbrele îl înconjurau.Auzea şoapte,dar totul era neclar,până când o voce familiară,feminină,i încânta auzul şi-l lăsă stană de piatră.
-Ai venit iubitul meu
Te-am aşteptat mereu         
Te-aş atinge,dar e fără rost
Nu sunt eu,cid oar stafia a ceea ce am fost.

                                                *

Ochii şi i-a deschis şi a privit în jur,ridicându-şi mai întâi un genunchi,iar după o mică pauză a ajuns în picioare.Era într-o pădure.Îşi aducea vag aminte că a fost atacat.A aruncat o privire aspră mormântului de lângă el.
-Elizabeth?Matthew?acela  oi fi eu?ce altceva caut aici?
Se simţea atras de acel nume,care îi transmitea multă linişte,încredere şi căldură.Încă puţin derutat,a reuşit să realizeze că el este Matthew.
-194…ce înseamnă asta?în ce an sunt?
Simţea o îmbrăţişare caldă care îi încălzea corpul.S-a întors,iar în urma lui desluşi o fiinţă umană,feminină,însă aproape invizibilă.Nu avea contur,culoare şi devenea doar una cu aerul.
-Cine eşti?!
Acea nălucă,dadu` a zice ceva însă dispăru fără urmă.
-Trebuie să ies de aici.îşi spune pentru sine Matthew,gânditor,umezindu-şi buzele şi uitându-se din nou la piatra funerară.
Cu mâna a atins numele ei.Acelaşi nume de familie.Pete de o culoare roşie intensă “pictau” negrul pur al pietrei de mormânt,iar numărul lipsă al datei morţii s-a completat lent,în unda sonoră a vântului.
-1947?Ce dumnezeu?spuse el în timp ce s-a tras înapoi
Teama năştea disperare şi totul devenea haos
Order ab chao”
Alerga din nou printre copaci,dar totul era nou,necunoscut.A considerat că este mai bine să păstreze tăcerea.
-Ce caut aici?după ce a stat puţin pe gânduri,în timp ce continua să îşi croiască drum printre arbori,a încercat să se concentreze asupra mai mulţi factori,iar sufletul lui înlănţuit începea să rupă cu putere acel vid pâclos,interior.
-Mormantul.Elizabeth.Numele meu.Data morţii.Soţia mea..dar eu..nu sunt mort.
Cu mâna stângă şi-a tras puţin tricoul ce îi era lipit de corp.Şi-a ridicat uşor mâinile în timp ce a sărit peşte o rădăcină curbată,deformată.
Un moment vag de strălucire,probabil venit din frică,putere sau depresie,a realizat un impact moral extrem de puternic încât să-i readucă majoritatea amintirilor înapoi.
S-a oprit.Aştepta întunericul.Nu avea scăpare,dar până în acel moment,speranţa şi dorinţa la viaţă,frica de moarte,l-au împins de la spate.
Se apropia,el aştepta,culoarea dispărea,viaţa se pierdea,contactul cu lumea reală parcă se evapora din nou.Era prins într-o capcană a diavolului,nimic pământesc,nimic normal.
Ridicat în sus de o forţă net superioară,simţea vântul ce i aducea un fior pământesc pe buze
“Până şi cel mai nepământesc lucru,are legile lui”
-Sunt mort.Sunt doar o carapace pustie,fără ea,nu mai sunt ce am fost.
Auzea vuietul.Pierea încet.Pleoapele îi cădeau peste ochii umezi,sângele-i picta pielea de pe care i se prelingea şi cădea melancolic pe pământul incolor.Murea…
-Nu mi-e frică de moarte.Pentru mine va aduce din nou împlinire şi viaţă.Ia-mă ! S-a terminat !
Tăcere…întuneric…

Elizabeth Davidsson. 1918-1944
Matthew Davidsson   1918-1947

Şi sfârşitul e abea un început”


                       



       CrystopherCreations™ All rights reserved.

duminică, 8 iulie 2012

Nuvela 4


                             Nebunul



                        Şedea pe patul moale cu plapuma trasă până peste cap,ascultând picurii de ploaie ce izbeau violent pervazul prăfuit.Era ascuns în beznă,din când în când,luna mai arunca câte-o rază de lumină pe peretele de lângă el.Geamul era deschis,iar vântul răcorea încet încăperea.Muşchii îi se odihneau,iar el era extenuat.Nu se simţea în stare să mai închidă geamul.
            Un sunet îi mângâia auzul.Clapele pianului de lângă geam,începură să sune.El obişnuia să cânte la pian,privind şi ascultând ploaia,ţinând pasul cu ea.
            Nimeni nu se mai afla în casă pe lângă el,dar totuşi,pianul continua să producă sunete frumoase în armonia ploii
            Fiori reci îi străbăteau corpul,împiedicându-l să schiţeze vreo mişcare sau să respire. Întunericul amorf era accentuat de acel sunet mirifc,produs de pian.Plapuma o lăsase mai jos jos,cu ajutorul picioarelor,până aceasta îi ajunse la mijlocul spatelui.Rămânea însă întors,fiind speriat şi încântat de cântecul frumos,produs de pian.Curiozitatea creştea,nu ştia cine cântă,cine îl deranja în mijlocul nopţii.Trase adânc aer în piept.Era gata să se întoarcă,când,o voce blândă îl încremeni.
-Plang pe aripi de vânt.
Regret aici unde sunt.
Corpul i-l văd,l-am pierdut.
Lin,îi cânt un tribut.
Pe buze îi las un răspuns.
Mă pierd,în plâns.      
Vocea se oprise.Pianul nu mai cânta.Ploaia se oprise şi ea.Vântul doar trecea prin plasa de la fereastră şi îi răcorea pielea albă şi fierbinte.Pletele îi cădeau în jos pe pernă.Cu ochii deschişi,privea în gol.S-a întors să privească pianul,însă nu era nimeni.Somnul i-a plecat,la fel şi fata cu voce blândă.
În serile ce au urmat,fata i-a venit şi i-a cântat,iar el privea pianul singuratic,al cărui clape dansau în obscuritatea nopţii.
Ziua îi auzea pe stradă vocea.Simţea cum îl urmărea,cum îi era alături,iar pentru el,o fire singuratică,era ceva nou,desprins din ficţiune,ea era un înger…
Zilele treceau,iar fata misterioasă ce îi cânta noaptea,prindea contur.Devenea vizibilă.Îi vedea braţele albe şi subţiri,ce mângâiau clapele fine şi curate ale pianului.Părul îi curgea vâlvoi  pe spatele atrăgător.Ştia însă că este o iluzie,sau cel puţin o creaţie a minţii lui bolnave.

                                                            *

Ploua din nou.Era trecut de miezul nopţii.Singur,întins pe canapea,privea spre pian,spre geam.O aştepta,însă o făcea în zadar.Nu mai venea.Se simţea mai singur ca oricând.Faţa îi era luminată de razele lunii.Lacrimile îi curgeau pe obraji,îi înmuiau pielea şi cădeau pe pieptul lui gol.Umbra lui,se pierdea încet,luna fiind acoperită de nori negrii.Singurătatea îl înconjura pe el.Fata misterioasă ce i-a încântat auzul şi simţurile,dispăruse.
-De ce nu vine?...
Lacrimile îi se uscau pe piele,în timp ce îl continua să privească pe fereastră,răcoarea purtându-l cu gândul departe…
S-a ridicat cu mişcări lente de pe canapea.Facu` 2-3 paşi pe covorul pufos şi s-a aşezat pe scaun.A cântat toată noaptea la pian,aceleaşi versuri,ce îi răsunau în gând,mereu.
Pierd,câştig,dar rămân pierdut.
De iubire sunt cerut.
De ce doresc ceea ce nu-i pământesc.?

Vii şi pleci,mă laşi pustiu.
Înţeleg ce nu pot să descriu.
Mă laşi puştiu…
            În ziua ce a urmat,a cântat din nou,însă de această dată,fata misterioasă a venit şi l-a acompaniat.Un duet dintre transparenţă şi aparenţă,dintre viaţă şi moarte.Vorbele erau de prisos,privirile nu mai contau,muzica le era limba.Ştia…ştia că s-a îndrăgostit…
            Fiecare zi şi-o dedica ei,vorbele au început să-şi spună cuvântul.Pentru el nu mai conta că vorbeşte cu o entitate.O iubea.Cu timpul,a observat că defapt entitatea,este fata  care-i furase inima cu câteva veri în urmă.Nu regreta nimic.Îi era alături.Se iubeau,întrecând pragul realităţii.O relaţie între două suflete ce-şi caută drumul spre casă.
În scurt timp,familia,prietenii au ajuns să îl ignore,după mai multe internări şi chiar vizite la psiholog.Întreaga societate îl considera un nebun şi caracteriza comportamentul lui bizar,complet anormal şi neadecvat.Pentru toţi cei care îl înconjurau,vorbea în gol,singur,însă,el vedea,ce ceilalţi oameni nu puteau remarca.
“Voi citiţi negru,unde eu citesc alb.”
Citatul celebru,prin care el s-a adresat societăţii în care trăieşte,reproşându-le că nu sunt în stare să vadă dincolo de aparenţă.Din scepticism,frică şi ură,omul nu a putut să observe faptul că el,nu era nebun,ci îndrăgostit.Şi-a dedicat viaţa morţii,până la sfârşitul vieţii.





CrystopherCreations™ All rights reserved.

vineri, 6 iulie 2012

News

Nuvela nebunul:Released
Future project: Capcana Diavolului
Release date:Unknown
Status:Working

joi, 5 iulie 2012

Nuvela:Nebunul.

Am inceput sa lucrez la noua nuvela intitulata Nebunul.In cateva zile o voi publica pe blog.
Prezentare: Un om oarecare se indragosteste de o entitate feminina.Ajunge a fi respins si ranit de societatea  in care traieste,fiind considerat un nebun,pentru comportamentul lui bizar.

Status : Done.
Availability : Published

Nuvela 3

                                                                        
              Noi am vrut cerul




           Chipuri din umbră se năpusteau cu râsete asupra trupului lui neajutorat,ce atârna deasupra întunericului.Două cârlige metalice îi străpungeau pielea albă.Era o marionetă în acea încăpere a diavolului.
            Auzea stropii de sânge ce îi se prelingeau pe corp în jos şi care se pierdeau în neant.Carnea îi amorţise şi umerii începură să îi se învineţească.
            Îşi umezea buzele din când în când şi privea cu nonşalanţă în jos spre un infern pustiu,fără culoare.Din ochii lui căprui,care în trecut erau obişnuiţi cu privirea plină de dragoste a unei finite feminine,ieşeau lacrimi grele,încărcate de sentimente şi amintiri.
            Fără speranţă privea în gol,fără sens,găsindu-şi doar ochii ce se priveau pe sine,concentrându-se la gândurile produse de mintea lui bolnavă.
            Cârligele masive îi sfâşiau carnea.Acestea erau legate de nişte lanţuri groase,ce urcau deaspura lui,până se pierdeau…Lacrimile lui cădeau peste sângele ce i-a acoperit o mare parte din corp.Respira cu dificultate,aruncând câte un suflu rece peste pielea lui fierbinte şi pătată…
            Se stingea încet tânjind după iubire şi ajutor.Îşi atomiza resentimentele şi îşi marca tot mai mult absenţa milosteniei.Se detesta pe el însuşi,zâmbind din durere cu amărăciune,lăsând la iveală dezamăgirea.
            Amorţea.Moartea se apropia de el cu paşi repezi,fiind gata să-l ducă spre drumul în care i-a plecat iubirea.Îşi pierdea controlul asupra corpului ce îi era suspendat.Pielea lui albă prindea o culoare tot mai închisă,iar ochii lui îşi pierdeau strălucirea.

                                            *

            Stelele parcă se depărtau tot mai tare de corpul lui întins pe iarba moale şi udă.În ochii lui încă mai trăia acele clipe sinistre,acel chin provocat de pierderea fiinţei iubite.
-Durere? O mai înţelege cineva cu aşa exactitate precum o înţeleg eu?Sunt doar o umbră ruptă-n două ce se evaporă treptat.Sunt gol şi sec,nu mai am cum să mă descarc.Această lume frumoasă nu mai are acel farmec ce m-a cucerit.
            Luase aer adânc în piept.Mâna dreaptă o duse la gură şi trase un fum din ţigara lui,care i afectase de mult sănătatea.
-Sunt conştient că dacă ar mai fi lângă mine ar plânge şi s-ar enerva şi probabil ar pleca.Îmi lipsesc ochii ei înlăcrimaţi,vocea ei plină de dezamăgire când mă certa.Ochii eicaprui năşteau o iubire necondiţionată pentru mine.O frumuseţe rară,o potrivire ideală.Mereu împreună,nu-i aşa? mereu!Nu am să o las să fie fără mine.Am să vin dragă…curând…
Şi plecase prin noapte,coborând scările digului ce duc spre parc.Obişnuia să alerge în sus şi în jos pe acestea luându-se la întrecere cu ea.Acum păşea peste acestea poate pentru ultimă dată…
Se îndrepta spre casă,privind în jur clădirile ce păreau a fi deformate.Stropii de ploaie începură să-i lovească trupul.Marcat parcă de acel fenomen al naturii,aruncă o privire spre cer începând să vorbească…
-Nu plânge.
Înainta prin ploaia deasă,croindu-şi drum prin acea perdea de apă.Toţi ceilalţi oameni îşi căutau un adăpost.Doar el cutreiera străzile de nebun.Venele-i pulsau puternic.Simţea cum sângele-i fierbea şi aproape îi străpungea pielea pentru a ajunge la suprafaţă să guste libertatea.El era o închisoare pentru acel lichid roşu,ce urma să sece…
Razele de soare începură de să-şi croiască drum spre pământ,spintecând norii negrii.Căldura îl bătea din nou uşor pe umeri.
-Vreau să gust vântul,să îl călăresc,să dispar în lumină,să las în urmă această lume,ce din templu a ajuns  ruină.M-aş arunca în aer să plutesc să îmi zăresc umbra,să levitez deasupra apei,pierdut în gânduri omeneşti.

                             *


Nimeni nu îl mai vedea afectat de pierderea persoanei iubite.Familia îi era alături,dar el defapt le ascundea adevărul.Nimeni nu ştia ce are de gând.Nimeni nu ştia că este mort pe dinantru sau cel puţin,era plecat de mult şi golul lui interior nu poate fi ameliorat nici de dragostea părintească..nici de dragostea provenită de la prieteni.Minţea…minţea ca să protejeze persoanele iubite.Inima îi era bolnavă,gândirea la fel.Era obsedat de acel drog,numit “iubire”.Îl pierduse,deşi acesta însemna singura lui legătură cu lumea reală.
Singur,în camera lui,trăia în continuare o tortură…corpul lui.Gandull îi zbură din nou la acele secvenţe când plutea în gol,cu acele cârlige înfipte în umeri.Lacrimile cădeau anevoia,izbind acolo,undeva,capătul acelui coşmar.
-Aripile îmi sunt ascunse sub piele.Sunt într-o colivie,colivie ce este trupul meu.Până atunci mă zbat să ies din captivitate…pentru a pleca pe tărâmul meu,unde voi domni.
Sângele îi se pierdea repede.Scurgerea lui simboliza defapt o clepsidră.Timpul îi era pe terminate.Frica îl izbea din plin.Nu putea să rămână acolo şi să o lase singură.
Trăind între realitate şi ficţiune,auzea cum glasul îi se înmuia şi inima-i slăbea treptat.Pierdea contactul cu realitatea,umblând prin peisajul negru,Traversa prin timp,ducându-şi mai departe viaţa,conturând-o prin acelaşi mod în care a fost creată lumea:Din imaginaţie.
                                                 *

Picurii calzi de sânge îl gâdilau încet,şi curgeau lin pe gâtul lui fin şi alb,coborând,realizând un culoar până pe abdomenul lui.Era mângâiat de soare pe platforma blocului.Razele veneau din spate,iar el privea spre orizont,lăsând sângele să îi picteze trupul.Norii se împrăştiau,lăsându-i loc spre cer.S-a aruncat.Se apropia de pământ,privindu-şi umbra ce se miscora,schimbându-şi forma şi înainte de impactul cu pământul,plutea în aer,luându-şi avânt şi pornind spre cer.
-Si zbor deasupra oraşului în care am copilărit şi am iubit.Îmi las departe persoanele iubite ce mă vor găsi aici,în văzduh.Am în dreapta mea  iubirea vieţii mele,şi cuceresc alături de ea cerul,ne întrecem spre necunoscut,ne ascundem prin nori,pentru că noi draga mea,mereu am vrut cerul.



                                     The End

                   CrystopherCreations™ All rights reserved.
                                 

miercuri, 4 iulie 2012

Nuvela: Noi am vrut cerul

Status : Done
Availability : Published

Nuvela 2


                   Intregire in lumea judecatii
                                 -Partea II-
                                 -Prolog-


        Cele trei lumi,ce ascund taina vietii dupa moarte,sunt strans legate intre ele si au o componenta bine strucutrata.Crystopher a procurat o sumedenie de informatii provenite din sistemul complex de alcatuire a lumii judecatii,insa odata cu acestea a remarcat faptul ca unele secrete,ascund alte secrete.Tiparul enigmatic ce se repeta,formeaza un ciclu ce isi are originea chiar la baza universului.
        Legile nescrise ce stau la existenta celor 3 lumi sunt manipulate intr-un mod paradoxal de o entitate superioara,care exista de cand timpul a prins viata.Acea entitate este o fort ace atrage gandurile spre ea,aidoma unui magnet.Ea este responsabila pentru realizarile oamenilor,de evolutia sau involutia lor si este raspunsul tuturor intrebarilor,aceasta detinand o gandire supraponderala.
            De-a lungul timpului,toate gandurile si informatiile oamenilor au fost stocate intr-un server viu,care detine o constiinta propire,aflata intr-o continua dezvoltare.Fiinta ce sta la baza existentei omului devin tot mai inteligenta si mai matura.Gandurile rele au capacitatea de a le influenta pe cele bune,astfel cand pe pamant,majoritatea oamenilor au o gandire negative,chiar daca aceasta dureaza cateva secunde,in fiecare om ia nastere o presimtire sumbra,care ii zguduie din temelii,urmand ca undeva in lume sa aibe loc un eveniment un impact moral negativ,extragand din om,sentimente pure,ce urmeaza sa se intersecteze,formand un camp emotional,ce hraneste entitatea suprema,ajutand-o sa evolueze.
            Pacea,armonia si intelepciunea nu vor fi dobandite de oameni niciodata,deoarece un numar foarte mic dintre acestia isi inteleg menirea.
            Cand ochii sunte inchisi,gandul cauta linistea si fericirea sufletului pentru a o exterioriza…


*


            Gabriela ii strangea mana in timp ce acestia erau purtati spre cer,de unde veneau niste particule sferice de lumina,ce aveau marimea unor boabe de orez.Spintecand vazduhul,inconjurandu-i prin miscari lente si galante.Viteza lor sporea vizibil,formand o banda luminoasa,ce se invartea in jurul lor,provocand un vuiet asurzitor.Densitatea acestei benzi crestea tot mai mult,aproape acoperindu-le tot cadrul visual.
            Nu mai vedeau nimic.Incercau sa dea de surse de lumina,insa era in zadar.Au fost inghititi de intuneric.
            Vuietul a incetat subit.Amandoi si-au aruncat cate o rpviire,dupa care au inceput sa priveasca in jur.Banda nu se mai misca.Se evapora incet,lasand in urma ei raze de lumina.In cateva momente,aceasta a disparut.Ramasera doar ei,pe pamantul moale.Nu le-a luat foarte mult sa constate realitatea.Se aflau acum in lumea spiritelor,intre alte miliarde de spirite.Banda ce i-a adus aici,a fost un portal,care i-a ajutat se strabata barierele lumii judecatii.
            Un vartej cobora din cer aidoma unui fulger acesta pierzandu-se printre cladiri.
-Se pare ca asta ne este iesirea.
            Gabriela inclinase din cap in semn de aprobare.
            Goneau amandoi spre locul unde vartejul misterios avea contact cu pamantul.Strigate si sunete de disperare se auzeau in urma lor.Spiritele alergau dintr-o parte in alta,incercand sa se ascunda de ceva nevazut.
            Groaza aparea in ei,simtind cum cineva sau ceva se apropia cu pasi repezi.Ajunsera.In fatal or statea o cavitate ce era defapt un tunnel spre lumea fizica.Au alergat amandoi inspre acesta,dar se izbira de ceea ce parea a fi un zid.Mai incercasera odata,insa au primit acelasi rezultat.
            Un zgomot rasunase in spatele lor.Se intoarsera instinctive.O lumina,levita prin aer.
-Bun venit oameni!Sunt gardianul acestei lumi.Pentru a trece mai departe trebuie doar sa ma ascultati.Am sa va dezvalui  rolul vostru in lumea fizica.
-Rol?intrebase Crystopher,descumpanit de ce vedea si auzea.
-Da.Eu sunt cei care ii instiinteaza pe oameni cum isi pot schimba destinul.Insa omul uita,indata ce trupul ia nastere,iar voi trebuie sa cautati unirea.
-Ce unire?
-Omul este un puzzle viu,al carui ultima piesa o reprezinta gandul.Aceasta piesa are un rol diferit fata de cuvantul in sine,el fiind o cheie spre completarea fiintei umane.Aceasta completare constra in unirea constiintei sufletului cu cea a trupului,formand una singura,care are capacitatea sa aduca informatii si descoperiri chiar de la sursa de provenienta.Mereu constiinta sufletului inclina in partea opusa a cea a trupului,iar unirea lor este completarea.Omul este nemuritor.Traieste o vesnicie pentru unificarea sa.Doar trupul lui este muritor.Ceva ce este ascuns dupa sufletul omului traieste vesnic.Acest ceva poate ajunge la suprafata oricand..el fiind gandul.Acum,plecati !
-Dar cum ne vom aminti de toate acestea?
-Dupa nastere cele doua constiinte se vor respinge aidoma unor magneti cu poli diferiti.Va veti aminti de toate acestea dupa ce ve-ti cunoaste adevarata puterii a dimensiunii care traieste in voi.

                                                            *


            Pluteau printre stele,acestea fiind singurele ce mai luminau obscuritatea ce se pierdea molatic.
            Ajunsera la locul de unde fiinta umana trece in lumea fizica.Un abis i-a cuprins.Nu reuseau sa distinga nimic.Crystopher intinse mana pentru a o intalni pe a ei,insa spre surpriza lui,nu se mai afla nimeni langa el.
-Unde sunt?!Ma aude cineva?! Gabriela !
            Tot intr-un intuneric etern,Gabriela se invartea in jur,fiind cuprinsa de disperare.Amandoi simteau deruta si singuratatea peisajului vid.
                                                           

                                                            *


            Trupurile lor se nascusera.Cele doua creature gingase se aflau la cateva strazi distanta una fata de cealalata,aflandu-se in spitale diferite.O conexiune exista intre cei doi.Spiritele lor inca tanjeau unul dupa celalalt,dar erau despartite si inchise in intunericul de unde nu vor descoperi drumul spre casa,fiind incomplete.


                                                *Dupa 15 ani*

            David si Violette se plimbau pe aleea luminata impartial din apropierea parcului.Purtau un sentiment puternic unul pentru celalalta inca de la primul lor contact visual ce se produsa cu cativa ani in urma.Amandoi aveau 15 ani.Doi adolescenti in floarea varstei,a caror sentimente provenea in mare parte din interiorul lor.
            Cele doua spirite nu se mai aflasera atat de aproape de la aventura din celelalte doua dimensiuni.
            La fiecare pas,fiecare secunda,fiecare minut,in care trupurile lor se aflau impreuna,sigiliul ce separa  constiinta sufletului de cea a trupului,slabea,fiind gata sa se fisureze.
            Se plimbau in tacere,amandoi fiind cuprinsi de timiditate.Cuvintele ieseau cu dificultate din ei,tacerea lasandu-le impresia ca undeva,poate,au procedat gresit.
            Sigiuliul era impartit in doua parti.Una ce cuprindea sufletul,nelasandu-l sa se contopeasca cu trupul,iar cea de a doua jumatatea cuprindea amintirile sufletului.

Suflet
Amintiri.
                                                                                                            
            Aerul curat le inunda narile,usurandu-le respiratia.Parcul in care se aflau ei acum,era luminat de soare,care isi croia drum printre crengile solide si bogate ale stejarilor.
           David se oprise in dreptul lui Violette,privid-o in ochi.Amandoi aveau un nod in stomac.Respirau tot mai greu,inimile lor ajungand intr-un ritm alert.Nu se simteau in stare sa-si vorbeasca sis a isi dezvaluie sentimentele puternice ce le poarta unul altuia,insa isi declara iubirea printr-un sarut,care are un impact emotional asupra lor.
           Jumatate din sigiliu se fisurase.Pe buzele lor se puteau citi cu nedumerire,doua nume.
-Crystopher…
-Gabriela…
           Sumedenia de intrebari ce le aveau in gand,aveau insa sa isi gaseasca mai tarziu si raspunsurile.Erau prea fericiti pentru reintalnirea lor.
           In scurt timp,jumatatea fisurata a sigiulului cedase cu totul.Cei doi adolescenti isi gasisera misiunea.Porneau asa cum si-au inceput calatoria..impreuna..spre a gasi drumul spre casa…


                                                     *Dupa 10 ani*



            Zece ani trecusera de cand jumatate din sigiliu cedase.Inca de pe atunci,Crystopher medita si incerca sa isi elibereze sufletul.Moartea poate elibera sufletul insa acesta nu mai are cu cine sa se contopeasca.Drept urmare,stia ca inca va fi nevoit sa ajunga la iluminare,inainte de moartea trupului.
            Lumea se afla intr-un razboi.Praful plutea peste tot in aer.Melancolia il cuprindea cand vedea ruinele cladirilor,cufundate-n moloz.Se dedica enorm vietii,protejandu-si familia,in special pe Gabriela.
            Sufletul si trupul lui incepeau sa gandeasca…impreuna,fiind apropiate de un sentiment comun.Dezamagirea.Era dezamagit de modul in care oamenii se distrug intre ei.
            Gabriela sedea langa el,privindu-I ochii inlacrimati.
-Nu vad de ce fratii mei se macelaresc intre ei.Razboaie,certuri,insulte,batjocura.Doar de acestea se poate folosi omul?eu unul vad ca pe acestea le prefera mai mult,spuse Crys,indurerat.   
-Nu poti schimba asta.
-Adevarat.Ma doare insa sa vad toate aceste lucruri.Noi toti avem ceva in comun care ar trebui sa ne apropie.
            Fiecare cuvant ce iesea din gura lui ii unea gandirea trupului cu cea a sufletului.
-Uite,Gabriela,tu sti mai bine decat oricine ca omul trebuie sa alunge tot raul din interior,care il face sa-si distruga templul spre iluminare.
            Pe coridorul casei se auzeau pasi.Sunetele se indreptau grabite spre incaperea in care se aflau.Fara a ezita,Crystopher trase covorul sub care era o trapa spre o incapere secreta.Simtea cum frica dispare si cum corpul lui devine mai usor.Sigiliul a cedat…
            Cei doi au intrat repede inauntru,inchizand trapa in urma lor.Alergau spre un tunnel intunecat.
-Nu va dura mult pana ce vor gasi intrarea.
            Crys nu mai trebuia sa explice cine era pe urmele lor.Soldatii ce au realizat un masacru in tot orasul,luau pe rand fiecare casa,insa el era mai pregatit ca oricine.
            Inaintara aproximativ 15m,dupa care au cotit spre stanga ajungand in fata unei usi,camuflate in zid.
-Aici vom fi in siguranta.



                                                            *Dupa cateva zile*


            Era liniste peste tot.Soldatii inamici s-au retras cu cateva ore in urma.De pe masuta de langa ei,radioul bazaia puternic.Vocea prietenoasa li se adresa de aceasta data cu dezamagire,anuntand orasele ce urmau a fi bombardate.
-Se pare ca este capat de drum,Gabriela.
-Dar…nu se poate!trebuie sa rupem sigiliul!
-Nu…noi,ci tu.Vezi,eu am desfacut sigiliul acum cateva zile.
-Cum?!De ce nu mi-ai spus?!
-In primul rand nu te ajuta cu nimic.Nu lasa nervii sa te conduca,timpul ramas este pretios.Nu uita ca tu nu esti doar Gabriela..si eu nu sunt doar Crystopher.
-David si Violette?
-Exact.Trupurile noastre au amintirile lor,de care am uitat in ultimul timp.Uneste amintirile sufletului cu cele a trupului si se va forma o singura gandire,pe care o vei umple cu iubire.Cum noi detinem atat amintirile trupului,cat si cele ale sufletului,nu iti va fi greu.Vei simti imediat transformarea.
            Gabriela proceda exact cum a sfatuit-o Crys.Simtea incep cum corpul ii devine mai usor,dar care o tragea parca in jos..ca si cum ar fi o povara.
-De ce..simt ca si cum corpul meu este o povara?
-Pentru ca acum este.Daca iti amintesti bine,corpul nostrum este o piedica.Nu lasa sufletul sa isi gaseasca drumul spre casa,tinandu-l in aceasta dimensiune.
-Nu pentru mult.Nu imi este frica de moarte..si in plus…sunt langa tine.
            Crystopher ii zambea,in timp ce ii mangaia pielea alba si catifelata.Incepu sa o sarute.
            Sub bombardamentul nemilos,Crystopher si Gabriela se sarutau,asteptand finalul…ce i-a imbratisat imediat.
            Pluteau in aer,zarind sub ei casa,din care nu ramasese aproape nimic.Pierisera…si nu altfel decat sarutandu-se.Neantul venea repede spre ei,cuprinzandu-I.
            Se aflau din nou,in acel intuneric,insa de aceasta data,aveau in fata o lumina stralucitoare,care le arata defapt,drumul care sunt nevoiti sa il urmeze.
            Crystopher ii luase mana in a lui.
-Vin-o,sa mergem…acasa…



                                        -Sfarsit-
                               CrystopherCreations™ All rights reserved.

miercuri, 4 aprilie 2012

Nuvela 1

   


                                       Intregire in lumea judecatii                     
                           -Partea I-


Vedea aceleasi peisaje sinistre,in fiecare regasindu-se beltile de sange.Aceleasi viziuni,aceleasi derulari,toate surprinse in visele lui ce au devenit tot mai reale.

Cutreiera desertul,marcat de pasii umanitatii,ce lasau in urma lor,dare de sange.Cerul era desprins din toate cunostiintele lui,acesta fiind rupt in doua culori:Un alb orbitor si un negru rosiatic.

In spatele lui se inalta pana-n vazduh,un turn ce parea a fi suspendat in timp.Un alt turn,opusul celuilalt,avea o structura diferita,neingrijita.Necunoscut ii era scopul acestora si rolul lor in visul lui uzat.

Nu avea de unde cunoaste taina celor doua turnuri gemene,ce simbolizau defapt inima binelui,respectiv cea a raului.

Treptat,pe parcurs ce inainta in linistea suspecta,zarea oameni cazand la picioarele lui,urland de groaza si de durere,in timp ce sangele lor improsca si colora nisipul amorf.

Nu putea sa le ofere ajutorul.Ei nu aveau contur,pareau mai mult invizibili,iluzii datorate transparentei lor grave.Era tot mai sigur ca umbla printre fantasme si ca nu se mai afla in visul de unde pornise.

Mirosul putred si ascutit al cadavrelor ii contorsiona mirosul.Totul devenea tot mai real.Sentimentele de groaza si de frica al fantasemlor se propagau prin corpul lui firav,cutremurandu-l.

Nu se simtea deloc in apele lui.Isi pierdea controlul.Mainile ii tremurau si respira tot mai des,inhaland aerul miasmatic.Greata ii se instalase in corp.Inima ii bubuia inaintrul sau.Desi era inconjurat de strigate insuportabile,auzea bine si clar sunetele produse de bataile inimii sale.Receptiona de la toate partile corpului o presimtire neplacuta ce ii activa instinctul de aparare.

Strabatea cu privirea desertul in lung si in lat,singura lui observatie fiind sangele ce iesea de sub talpile lui,care se afundau putin in nisipul umed.Acest lucru marunt il teroriza.Era ferm convins ce sub nisip nu se afla apa,lucru ce ii intarea frica ce ii accelera bataile inimii.

Intrase in jumatatea intunecata a desertului.Se afla sub cerul de culoare negru-rosiatic.Simturile ii luau razna.Oamenii cadeau in jurul lui precum popicele, cu rani mortale,din care izvoreau adevarate siroaie de sange.Gandirea ii era limitata si ameliorata de fantasmele ce se prabuseau peste tot.Vedea privirile neajutorate ale acestora,spintecati de ceva nevazut.

Frica ii cucerea cu bravura intregul corp,contaminandu-i mintea,tulburand-o cu viclenie si ferocitate.
Un glas puternic,gros si lipsit de viata se auzea in preajma lui.Sunetul se amplifica,desi era doar o soapta pierduta.Sunetul cuprindea intreg desertul si il zguduia din interior.

- Nu ai ce sa faci! Nu ai cum sa ii ajuti pe cei din jurul tau,pentru ca sunt dupa barierele intelegerii tale.Aici vei pieri si tu si vei zace langa ei.!Vino si infrunta-ma !
            Incremenise.O sumedenie de intrebari ii strafulgerau mintea,care nu mai izbutea sa faca fata fluxului de informatii si  teorii,venite dintr-o gandire obosita si ranita.

Astepta sa se trezeasca din moment in moment insa acest lucru intarzia sa se intample.Nu mai era la fel de ferm ca va ajunge la realitate.Se afla intr-o situatie dificila,care ii solicita gandirea.Incerca din rasputeri sa respinga nelinistea produsa de nesiguranta propriului suflet.

Glasul ii se subtia.Corpul ii slabea tot mai mult.Incet,fiecare firmitura de optimism ii pierise.Se lasase descurajat de sentimente si incertitudine.Incepu` sa se retraga spre inima binelui,epuizandu-si ultimele resurse de energie ce zaceau in corpul lui subtirel

Cazu in genunchi.Privi cu nonsalanta spre cerul malformat,ce nu se clintea din loc.Totul era suspendat in timp,doar el si fantasmele mai miscau in acea lume nebuna.
Inainte sa observe,caldura si duhoara ce plateau in jurul lui,disparura.Ziua se transformase in noapte.Frigul se instaura rapid,prinzandu-l nepregatit.

Corpul nu ii era deloc incantat de aceasta schimbare radicala,manifestandu-si nemultumirea prin tremureli si amorteli.Nu putea sa inteleaga sensul acelui vis,oricat se straduta,acesta tot un nimic insemna pentru el.Totul insa parea a fi o realitate sumbra,dintr-o luma ascunsa dupa barierele cunostintelor omenesti.

Acea lume il depasea,ii subjuga fara probleme gandirea.Un sunet familiar ii lovise timpanele domol..O voce calda si blanda ii mangaia auzul delicat.

Deschise ochii.In fata lui statea Gabriela.O fata tanara,frumoasa,cu un par lung si imaculat,cu pielea alba si catifelata si cu niste ochi caprui,fermecatori,de-adreptul patrunzatori.Ii parea cunoscuta.O persoana apropiata.Era prea extenuat sa mai acorde atentie la acest amanunt important.

-Ai visat din nou desertul?
-Da.Nu mai inteleg nimic.Ma simt atat de neputincios,ii raspunse el,neconstatand ca vorbeste totusi cu o persoana straina.
-Esti singur.Nu mai vorbi in gol.Vino si infrunta-ma!Esti al meu! Se auzi din nou acel glas gros.
-Totul este real…vocea Gabrielei il trezise din acea stare de visare.
-Poftim?!Stai.. nu mai inteleg absolut nimic ! Este un dezastru ,cum sa fie asa ceva real?!

-Cat iti ia sa intelegi ca nu te aude nimeni.Esti singur.Doar noi doi printre milioanele de fantome.Nu mai vorbi in gol.Vino sa iti contruiesti destinul,altfel vom ajunge amandoi in vid,de unde am venit,fara a mai primi sansa de a ne reintoarce

-Nu!nu e adevarat !
Momentul urmator il surprinse impietrit.Cu cine vorbea?ceea ce facuse ii se paru o absurditate.
-Gabriela,unde esti?
-Sunt unde trebuie sa fiu.Iti voi fi alaturi de-alungul calatoriei.
-Stai!?Ce calatorie ?!
            Era prea tarziu pentru a mai primi un raspuns.Inca o vedea,dar aceasta nu mai era capabila sa ii raspunda.Disparea incet.Se evapora in culorile inchise ale incaperii,cu zambetul pe buze si cu ochii ei sclipitori,ce ii fixau privirea.

Disparuse.Dar spre mirarea lui,vocea ei ajunse din nou la el.
-Ne vom revedea cand va fi momentul.
Nu ii mai raspunse.Continua sa priveasca spre coltul camerei fiind cuprins de depresie.
-Inceteaza sa traiesti din amintiri ! Vin-o si gaseste-ti drumul spre lumea fizica!

Se ridica din patul moale a carui asternut era ravasit.Complet istovit de acele viziuni repetate ce i-au absorbit toata energia si adrenalina.Pleoapele ii alunecau pe ochii umezi si caprui.Muschii ii erau extenuati,incat orice miscare care ii solicita,era intampinata cu dificultate.Miscarile lui ii erau incetinite.Stia insa ca urma sa fie mai rau.Persoana cea mai apropiata lui din acea lume era o straina,care disparuse din fata lui.

-Nu incepe sa te comporti in continuare precum un copil mediocru.M-am saturat dupa atatea intalniri sa vad acelasi decurs.Tot ceea ce vezi nu mai exista,sunt doar reproducerile sufletului tau,care acum este injumatatit.Tot ceea ce iti infatiseaza sunt doar locurile,persoanele sau lucrurile de care s-a atasat pe parcursul vietii.Esti slabit fara mine.Vei slabi si mai mult pana ce vei inceta sa existi pentru totdeauna.Odata cu tine voi disparea si eu.Vin-o si intregeste-te sa iti incepi din nou viata in lumea fizica.

Acea voce ce ii perturba gandirea,isi pierdea tot mai mult rabdarea.Observa asta,dar cel mai important lucru este ca tot`odata,o simtea.Putin mai conta insa pentru el acest lucru.
            Studia cu atentie cuvintele ce se jucau prin mintea lui dezordonata.Isi repeta din nou si din nou acele cuvinte pe buze.
Sa imi incep din nou viata?Confruntari precedente?Am mai fost vreodata aici?M-am intalnit vreodata cu aceasta persoana ce imi patrunde atat de usor in cap?Daca am mai trecut prin asa ceva de ce nu imi amintesc?De ce nu imi amintesc de nimic?De ce ma simt de parca as fi al nimanui?De ce ma simt abandonat in aceasta lume?

Toate aceste intrebari ii treceau prin minte.Se infricosa singur cu acestea.Nimeni nu il mai putea ajuta.Nimeni nu il auzea.Ramase doar acea persoana misterioasa in care nu avea deloc incredere.Straina alaturi de care se simtea in siguranta,era doar o fantasma,in care nu isi punea prea mari sperante.Ajunse in cele urma la o concluzie.Pentru a iesi din acea lume,era nevoit sa isi intalneasca asa zisa lui jumatate.

Dezbatand in liniste si cu mare atentie cele intamplate si aflate,ajunse la o decizie.Daca intradevar pierise,trebuia sa isi aminteasca ce s-a intamplat cu adevarat.

Se concentra din rasputeri asupra oricarui indiciu din viata anterioara,rascolind cu gandul pana si cel mai nesimnificativ lucru,deoarece orice l-ar fi putut conduce la amintiri din lumea fizica.

In minte ii revenise chipul acelei fete frumoase.O stia pe numele de Gabriela,dar nu tinea minte ca aceasta sa ii se fi prezentat.Era prins la mijloc de acest lucru.Era o straina pe care el o cunostea si de care se simtea atasat.

Lasand frica si disperarea la o parte,observase faptul ca nu isi amintea nimic altceva.Inca retraia acea senzatie de fericire,provenita din prezenta acelei fiinte ce el incepu` sa o priveasca ca pe un inger pazitor.

Avea acel sentiment puternic,ce apare la unii adolescenti.O iubea pe acea fata.Numele ei il rostea in obscuritatea incaperii,a carui contur disparea incet,totul fiind cuprins de o ceata deasa.In jurul lui apareau blocuri,strazi,garduri.Vedea farurile masinilor ce il ocoleau si inaintau pana dispareau din cadrul lui vizual.

Se afla pe aleea din fata unei scari.Acum isi amintea totul cu exactitate.Privea doar o derulare a istoriei din viata lui precedenta.Urmarea cum alerga cu disperare prin perdeaua de apa rece a ploii.Se indrepta spre sosea.Picioarele ii tremurau,inaintarea findu-i anevoioasa.La intersectia a doua drumuri,zacea un corp

Era Gabriela.O masina o izbise puternic cateva momente mai devreme.Ingenunchease dintr-o miscare langa aceasta.O lua in brate cu gandul de a gasi ajutoare.Nu o putea pierde.Acea tristete parea ca un drog.Nu reusea sa o alunge din corpul lui ce scartaia din toate incheieturile.

Peisajul se schimbase.Nu ii luase foarte mult sa realizeze unde se afla.Era la spital,langa patul in care Gabriela traia ultimele clipe ale vietii,inconstienta,avand pulsul monitorizat,care spre agonia lui Crystopher,scadea treptat.In scurt timp,sunetul sacadat al aparatului se transforma in sunet continuu si ascutit ce simboliza un singur lucru.Privind atent,observa ca amandoi purtau verighete.Cu tristete constientiza ca ii pierise de fapt sotia.Nebunia ii prelua corpul.Fara se mai gandeasca ceea ce face,inghiti un pumn de pastile care il ucisesera in doar cateva ore.

Acum cunostea motivul pentru care si-a dat duhul.In acea lume nu arata a fi la fel de in varsta precum in acele amintiri din lumea fizica.Parea mult mai tanar.Nu avea de unde sti de ce si probabil putini ar fi gasit raspunsul.Arata ca si un adolescent de 16 ani,dar nu era varsta lui ci a spiritului care trecuse de 16 ori prin lumea fizica.

Isi ridica incet pleoapele,reusind sa vada din nou patul si incaperea intunecata.Dintr-o data a inceput sa receptioneze tot mai multe amintiri din viata precedenta,a carui sfarsit tragic,il revedea inca desfasurandu-se prin fata ochilor lui.Incet,toate realizarile importante si toate bucuriile ii tresarira in minte.Nu a acceptat niciodata sa ramana in lumea spirituala,sa priveasca lumea fizica,fara sa mai poata face parte din ea,sa o influenteze cu prezenta lui.

Apasa hotarat clanta,inconstient de ce putea sa intalneasca in spatele ei.Usa se deschise cu un scartait puternic.Aceasta era mai masiva decat estimase el.In fata lui se afla o incapere circulara,in mijlocul careia se remarca un suport,dintr-un material greu de deslusit.Suportul avea o culoare alba si era inalt,ajungand cam pana la braul lui.In varful acestuia,se afla o panza catifelata din catifea,pe care era asezata o sabie lucioasa,cu un maner din fier,acoperit de piele.

-Ti-ai gasit arma.Avansezi mai repede decat datile trecute.Se pare ca nu mai intram intr-o criza de timp si de aceasta data.Vino la lupta!Orice ai face,timpul se scurge in defavoarea amandurora.Priveste spre desert…

            Doar la cativa metri de el,era un geam.Un geam destul de jos,cu ramele aurii,pe care il deschise grabit.Abia in acel moment isi dadu seama ca se afla in turnul alb.

            In departare,jumatatea lui,statea pe nisipul amorf,sub cerul a carui culoare stranie, se deschidea tot mai mult.Totusi,lucrul ce ii atrase subit atentia era locul unde se amplasa jumatatea lui.Desi se misca nerabdator in stanga si in dreapta,individual nu indraznea sa patrunda in jumatatea binelui.Nu isi putea explica cu exactictate,dar stia ca teritoriile binelui si raului aveau o influenta puternica asupra lor,atacandu-i fizic,psihic si moral,slabindu-i..

            Nu dorea sa mai intervina ceva.Vroia sa resolve totul in stilul lui.Stia ca era nevoie sa ramana calm si concentrat,sa nu se lase intimidat de nimic,ba chiar sa isi surprinda adversarul,chiar daca era nevoie sa recurga la metode murdare.

            Sabia o prinse de maner,dupa care iesise din incapere.Coborî

 scarile cat de repede posibil,incercand in acelas timp sa nu-si piarda concentrarea.Pana si cel mai nesimnificativ lucru il deraja,atragandu-i atentia.Chiar si zgomotul pasilor lui pe treptele din piatra,ii irita auzul.Isi auzea respiratia.Bataile inimii ii sporeau in intensitate.

            Slabea tot mai mult in fiecare minut.Pierea incet pofta de viata.Era tentat sa renunte la lupta,dar dorinta de a traii in lumea fizica il motiva suficient.Cel mai bun sprijin moral il primea din amintirile vietii precedente.Stia mai mult decat oricand ca va lupta pana la capat.Castigase o singura data in 16 confruntari.Daca nu renuntase pana atunci,nu urma sa o faca nici acum.

            Inainta cu tot mai multa greutate.Din fericire,iesirea din turn se afla in fata lui.Impinse usa din metal ce ii bloca inaintarea.Dupa aceasta,se facu` vazuta o gradina frumoasa,impartita de trandafiri si crizanteme.Dupa aceasta gradina fermecatoare,se gasea un labirint.Nu avea alta optiune.Se avantase cu incredere spre a-l strabate de la cap la coada cat mai repede posibil.Tot mai multe variante ce duceau spre nicaieri apareau in jurul lui.Il incomoda varietatea de optiuni.

            Trecuse prin acel labirint si in trecut,cand  mai fusese nevoit sa se intregeasca pentru a avea din nou ocazia sa isi inceapa din nou o viata in lumea fizica.Acel labirint nu se schimbase.Se lasa ghidat de viziunile mintii lui,care il conduceau spre iesire fara dificultate.

            La iesirea din labirint,se inalta o poarta solida din otel.Fara a o mai atinge,aceasta se deschise cu usurinta,poftindu-l sa iasa afara.Jumatatea lui il astepta,fara a se lasa surprinsa de aparitia lui.Nu se misca…

-Nu mai ai de intampinat nici un alt obstacol.Suntem doar noi doi.Am asteptat indeajuns.Iti voi demonstra ca ce s-a intamplat la ultima noastra intalnire a fost doar un noroc pur.Vin-o fara a mai sta pe ganduri.

            Acel glas incepu` sa il calce pe nervi.Insa si de aceasta data,vocea calma a Gabrielei se facuse auzita.

-Crystopher.Nu uita ca sunt langa tine si te sustin.Nu uita ce mi-ai promis mai demult cand am facut un juramant langa un rau.Pe langa faptul ca ne-am jurat iubire vesnica,ai mai promis ca vei avea grija de tine,pentru a avea cat mai mult timp la dispozitie de care sa te bucuri petrecandu-l cu mine…impreuna.

-Imi amintesc.Ii zambise acesta entitatii fermecatoare din preajma lui.

            Ii displacea insa faptul ca nu o putea imbratisa.Era doar o fantasma care cantarise enorm in viata lui precedenta.Chiar si acum insemna totul pentru el.

            Tristetea il cumprinse indata,dar aceata fu` inlaturata imediat de o stare de bucurie,care il umplea din interior.Acea bucurie se transformase in putere si era sigur ca sursa ei provenea din iubire…

-Multumesc Gabriela.

            Se apropia tot mai mult de jumatatea lui,care purta un hanorac intunecat,ascunzandu-si identitatea.Vazandu-i buzduganul cu tepi ascutiti si lungi,il cuprinse frica.Considera ca acesta avea un asa-zis avantaj material.Intre cei doi mai erau doar cativa metrii.Nici nu stia care dintre ei pleca in avantaj.El se simtea mai avantajat de faptul ca ultima confruntare o castigase,dar alte 15 le pierdusera.In plus,se indoia de sabia ce o purta in mana.In dreapta lui Gabriela inainta.Aceasta devenise transparenta,ascuzandu-se cu maiestrie prin aer.Il incuraja pe Crys doar prin prezenta ei.

            Raul lui interior,sau mai bine zis jumatatea lui se napustise asupra lui,fluturand buzduganul cu ferocitate.

            Nu se astepta la un atac direct din partea acestuia,deoarece nu schitase nici un gest pana atunci.Elegant evitase lovitura care ii era predestinate cu atat de multa ura…

            Cu zambetul pe buze,Crystopher isi pierduse concentrarea,tratand situatia cu superficialitate.Jumatatea lui se afla intr-un impas,fiind pusa in dificultate de greutatea buzduganului ce il tragea incet in fata.Crys isi luase avant.Strangea sabia cu toata forta lui.Mana stanga si-o asezase pe umarul jumatatii lui pentru a o incomoda si mai ales ca el sa aiba un punct de sprijin.Fulgerator isi indrepta sabia spre spatele inamicului,care spre uimirea lui reusi sa se desprinda,lasandu-se in jos.In momentul urmator Crys zacea la pamant,fiind doborat de o simpla piedica.Adversarul lui rata aceasta oportunitate, preferand sa isi restabileasca echilibrul.

            Amandoi isi purtau armele in mana dreapta.Isi analizau pasii cu atentie.Fixau fiecare miscare a corpurilor lor.Se indepartau unul de altul anuntand fiecare un atac,doar cu privirea.Jumatatea lui actionase prima si de aceasta data,pornind in alergare.Crys fu` luat din nou prin surprindere,adversarul lui aruncandu-si violent buzduganul inspre el.Nu avea timp sa gandeasca,sau sa mai schiteze vreo miscare.Spre norocul lui,buzduganul ii trecuse pe langa cap.Auzise pana si vuietul pe care il produse acesta spitecand aerul.Privirea ii era atrasa de catre acesta,moment in care se trezise pentru a doua oara la pamant.Adversarul ignorase pentru inca o data o opurtunitate,preferand sa isi recupereze arma.

            Cei doi se aflau in picioare,analizandu-si in continuare pasii.Distanta dintre ei se reducea in fiecare secunda,acestia invartindu-se in cerc,de parca-ar fi intr-un ring de box.Fiind indignat ca ajunse la pamant de doua ori intr-un timp destul de scurt,Crys se lasase purtat de furie,napustindu-se asupra jumatatii lui,ne mai asteptand un moment prielnic.Cu un zambet macabru,adversarul lui se ferise fara probleme,facand o pirueta de 360 de grade deplasandu-se spre dreapta.Cu ajutorul acestei piruete el prinse avant.Stranse buzgduganul cu putere,dupa care cu o viteza fulgeratoare si cu un avant considerabil,ii reteza mana dreapta a lui Crys de la nivelul cotului.Sabia lui se impluntase in nisipul  umed si deformat.

            De aceasta data,jumatatea lui era hotarata sa profite de acea oportunitate,aplicandu-i un croseu in figura lui Crystopher,cu care il puse il pamant.Din mana acestuia tasnea sange inspre toate directiile,iar strigatele de durere ale acestuia rasunau in tot desertul.

-Esti al meu acum,ii se adresase inamicul.Din glasul lui rasuna in cele din urma calmul,de care nu se putuse bucura pana atunci.Acel calm se transforma si intr-o stare profunda de euforie.

            Incepu` sa isi fluture din nou buzduganul deasupra capului,fiind gata sa ii acorde lui Crystopher lovitura decisiva.

            Durerea ce ii subordonase toate simturile si puterile parea a fi oarecum trecatoare…amortea.Isi vedea jumatatea deplasandu-se surprinzator de lent.Viteza lui se reducea tot mai mult.Totul decurgea cu incetinitorul.Insa nu se putea clinti de pe nisip.Nu reusea sa ajunga la sabie,desi se intindea cu toate fortele catre aceasta.Pleoapele ii cadeau incet pe ochii caprui.Stia ca acela ii era sfarsitul.

            Caldura nimicitoare a desertului se evaporase.O fantasma alba ii mangaia obrajii,alinandu-i durerea.Isi deschise ochii,depunand un mare efort.Spre fericirea lui,Gabriela se afla langa el.

-Crystopher.Nu gandi negativ.Nu ai pierdut inca,stiu asta.Mereu nu te-ai retras,oricat de greu ti-a fost.Ti-ai infruntat problemele cum ai putut mai bine.Din aceasta lume tu nu poti pleca decat invingator.Daca tu nu accepti infrangerea,probabil ca a ta convingere si ambitie vor indupleca divinitatea si vor rapune legile nescrise din aceasta lume.Nu uita ca intre noi sta iubirea.Tu traiesti acum ca si cum ai muri.Nu vei muri…

            Acele vorbe ii umpleau golul interior.Se simtea capabil de orice.Isi recapata increderea in propria persoana.Simtea un avantaj decisiv ce inclina inspre el.O lumina puternica,venita dinspre corpul lui Crystopher,orbise tot desertul.Un vuiet asurzitor rasuna in acel peisaj alb ca si cum sunetul ar vibra si i-ar zgaria timpanele.Nu reusea sa desluseasca prin acea lumina siluetele jumatatii lui si a lui Gabriela.

            Se stinse incet.Vedea din nou desertul.Era o liniste,cu care nu era obisnuit in acea lume a judecatii.Uimit,privea cum jumatatea ii era atrasa in corpul lui.In cateva secunde,acesta ii patrunse prin corp,disparand inauntrul acestuia.Simtea o durere in zona abdomenului.Tricoul si-l ridica cu mana stanga.Pe pielea lui alba se putea observa un cerc din doua culori,impartit in doua.Acele culori se combinau,formand una singura.Sufletul lui se intregea.

            Mana si-o recapatase.Inainte sa realizeze,plutea in aerul greu,suspendat in timp.Gabriela era langa el si il privea cu multa simpatie.

-Ai reusit.

-Da.Din nou.Multumita tie.

-Nu multumita mie,ci multumita noua.De 15 vieti sufletul meu tanjeste dupa al tau si a asteptat momentul in care binele din tine va castiga in aceasta lume.Datorita victoriei din intalnirea precedenta cu jumatatea ta,am reusit sa ne intalnim si sa ne lasam sufletele sa se uneasca.

-Vom ramane uniti orice s-ar intampla,deoarece destinele noastre depind unul de altul.

-Da…

-Si acum ?ne incepem o noua viata in lumea fizica?

-Da,inspre acolo plutim noi acum.

-Si cum ne vom reintalni acolo?

-Nu stiu si nu mai prea conteaza,deoarece ne este predestinat sa ne intalnim,asa este scris in destinele noastre,deoarece am infruntat aceasta lume a judecatii impreuna si ne-am intregit impreuna.

-Ne vom aminti ceva din toate acestea in lumea fizica?

-Este cam dificil.Din cate cred ca ai observat si tu,imdediat ce ajungem in lumea fizica,amintirile noastre ne sunt inaccesibile,cum ti-au fost si tie in aceasta lume.

-Se pare ca vom lasa totul in mana divinitatii.

-Asa se pare.

-Vin-o.

            O luase de mana.Impreuna inaintau spre cer,unde se afla trecerea spre lumea spiritelor,ultimul lor pas pentru a isi reincepe din nou viata.Acel cosmar se terminase.Se reintregisera dupa ce au fost despartiti de barierele celor 3 lumi.


                                                            -Sfarsit-



                     CrystopherCreations™ All rights reserved.