Nuvela Capcana Demonului: Released
Future project: Tanarul Orb
Release date: Coming soon
Status: Released
vineri, 12 octombrie 2012
Nuvela 5
Capcana Diavolului
Cu mâna
controla mai mereu masca de gaze,verificând cu atenţie să fie la locul ei,în
timp ce înainta prin acel infern,din mijlocul naturii.Era
derutat,confuz,insepcta atent pădurea,uitându-se împrejur,în căutarea unei ieşiri,însă
nici urmă de una.
Într-o pădure deasă,uitat,fără vre-un
sprijin,nu avea după ce să se orienteze..Întunericul se lăsa încet,iar acele
gaze,aceea perdea de ceaţă “toxică” îi irita tot mai mult pielea albă.
A înaintat
printre copaci,îndepărtând cu uşurinţă ierburile arbuştilor,care nu păreau a fi
afectate de acel aer insuportabil.
Sudoarea îi curgea pe plete,preligandu-se
încet pe întreg corpul.Devenea tot mai palid.Şi-a umezit buzele încet,simtand
sudoarea cum îi acoperă faţa,însă înmărmurit,constată că e sânge.Nu era
sudoare.Putea simţi fiecare strop ce se uscă pe faţa lui.
A mărit grabnic
pasul,ajungând chiar să alerge într-o direcţie aleatorie.Cu cât înainta mai
mult,perdeaua de ceaţă se intensifica şi vegetaţia dispărea treptat.În urma
lui,ramurile şi frunzele uscate,începură să trosnească.Se simţea urmărit.
S-a oprit.Privea cu oarecare nonşalanţă în
jur.Nu se mai auzea nimic.Respira cu mai multă dificultate.În timp ce a început
să înainteze din nou,în urmă,se puteau distinge şoapte,care îl cutremurau.Şi-a
umezit buzele crispate,sprijinindu-se de copac.Trase aer în piept,analizând cu
ochii lui căprui, “iadul” înconjurător.
Se
intuneca,razele soarelui intrau cu o dificultate sporită prin acel strat de
gaze,ce păreau a se intreti tot mai mult.Şoaptele creşteau în
intensitate.Presiunea creştea şi ea,iar el începea să alerge în disperare.Şi-a
pierdut logica în acea pădure ce nu semăna cu nimic pământesc.Cu coada ochiului
vedea umbre,ce dispăreau vag printre stejarii goi şi deformaţi.Odată cu logica şi
raţionamentul,se pierdea pe el însuşi,într-un neant interior,acesta fiind
propria gândire.
Se ridica în mod repetat pe vârfuri,părând
a se mişca doar pentru a se încălzi.Vântul îi făcea hainele să fluture,însă în
rest era o linişte anormală.Îşi auzea doar hainele dansând în vânt.Îngheţa.
O răcoare stranie l-a cuprins.Parcă ceva
dens,deformat îi cuprindea umerii.Răcoarea i se extindea pe întreg
spatele,transformându-se în fiori cutremurători.Un vâjâit neclar s-a apropiat
de urechea lui.
-Esti mai presus decât ei?
O voce groasă,pe
o tonalitate scăzută l-a făcut să tresară.Din reflex s-a întors încercând să
lovească cu mâna în jurul lui.Neatingând nimic,decât o răcoare oarecum solidă,a
făcut stânga-mprejur şi a zbughit-o printre copaci.
Ceaţa era tot mai deasă şi pădurea la
fel,dar vegetaţia a ajuns a fi inexistentă.Razele soarelui nu mai reuşeau să se
propage în acel strat de gaze toxic.Se înserase.Alerga disperat şi derutat,evitând
cu elegantă copacii.Mai arunca câte o privire în spate,dar acel ceva dispăruse.
Avea impresia că acea răcoare întunecată îmbrăţişa
copacii şi se apropia repede.Vuietul despica aerul.În urma lui întunericul
cucerea cu bravură pădurea.Culorile se pierdeau într-un vid ameninţător ce înghiţea
tot.S-a întors şi a reuşit să distingă,la o înălţime destul de mare o siluetă,oarecum
umană,care era purtată de ceva ce păreau a fi tentacule.Acel ceva plutea,suspendat
în aer,precum o păpuşă a diavolului…
Se apropia,purtat de vântul ce se
intretise.Întunericul captura totul,lăsând în urmă lui tăcere şi haos.Alerga în
acel abis necunoscut,dar mai familiar decât propria casă.
Era înghiţit încet în neant.Simţea cum ceva
solid se împrăştia în jurul brâului lui cu scopul de a-l curpinde cu o forţă
mai mare.Pielea îi îngheţa,şi fiorii îl făceau să tremure.S-a oprit…
-Matthew…
La auzul propriului nume,încremeni în
totalitate.A aruncat o privire în jur,însă era într-o “încăpere” pustie,ba
chiar inexistentă.Nu se mai simţea present în lumea fizică,era ceva ce întrecea
limita realităţii,ceva modelat de o entitate anume.
Era ridicat în aer.A închis ochii,sperând
să se trezească acasă,în patul lui dublu,peste care avea plapuma groasă şi
pufoasă.
A deschis ochii.Privea la ceva alb.S-a
holbat un timp,constantand că defapt era o faţă,dar cu siguranţă nu a unui
om.Buzele îi tremurau.
-Ce naiba mai eşti şi tu?
În momentul următor a recepţionat un
sentiment de durere infernal,ce îi apăsa spatele,de la nivelul coloanei,până pe
coaste,chiar şi la piept.A rămas fără aer.Masca de gaze s-a desprins şi a căzut
în gol.Simţea cum nările i ard de la acele gaze toxice.Durerea i străbătea
fiecare vertebră,copleşindu-l…A leşinat.
*
Revenise în oraşul
natal,urmând doar zvonurile colegilor de serviciu şi a rudelor,cum că în pădurea
de la periferia urasului se întâmpla ceva bizar.Aceeaşi pădure care i-a răpit
iubita soţie,care a dispărut fără urmă.
Gazele îi se
urcau la cap,fiecare gură de aer îi ştergea din amintiri.A început să se
tareasca spre o piatră înaltă,încercând să ţină cât mai mult aerul în plămâni,înainte
să capteze o nouă gură de oxigen infestat.
Cu ochii întredeschişi
a reuşit să distinge pe piatră numele lui.L-a atins cu vârful degetelor,după
care Şi-a intaltat privirea şi a incremit din nou.Şocat,citea şi recitea acel
nume,până lacrimile începură să îşi facă culoare adânci prin praful de pe faţa
lui.
Elizabeth Davidsson. 1918-1944
Mai jos era gravat numele lui,iar acum înţelegea.Era
o piatră funerară.
Matthew Davidsson 1918-194
-Dar..ce?!
Era vara lui
1947.A uitat…totul s-a şters,a leşinat din nou lângă piatra funerară,în
suspine,gândindu-se poate pentru ultima dată la el şi Elizabeth.
Plutea într-un peisaj
necunoscut.Particulele de lumină îl înconjurau,începând să-l îmbrăţişeze.Inima-i
bătea cu putere,încă respira cu dificultate,durerea cucerindu-i toate simţurile.Era
copleşit,dezorientat.Nu îşi amintea,privea doar în gol.
-Ma numesc…eu….eu sunt Matthew…trebuie să-mi
amintesc…sunt….am fost…Elizabeth…demonul…atâtea minciuni…durere…trebuie să
plec.
Şi-a închis ochii încă o dată,rămânând în
continuare pierdut.Nu ştia unde se află.Durerea l-a extenuat.Îşi pierdea încet
fiecare amintire,fiecare amănunt despre existenţa lui,rămânea în lacrimi,încercând
să reziste,dar corpul lui nu mai răspundea la comenzi,iar nevoia de aer îl împiedica
să mai reziste.
Lacrimile continuau să îi cureţe faţa de
praf,ele făcându-şi un culoar pe sub pleoape,până pe obraji.
Picurii reci de ploaie se propagau prin
tricoul lui subţire,ajungându-i pe pielea albă,de pe care i se prelungeau până
pe la nivelul brâului.Picurii de ploaie se împreunau,după care se despărţeau
spre coaste,lucru care i transmitea răcoare în întregul corp.
Auzea urme de paşi,umbrele îl înconjurau.Auzea
şoapte,dar totul era neclar,până când o voce familiară,feminină,i încânta auzul
şi-l lăsă stană de piatră.
-Ai venit iubitul meu
Te-am aşteptat
mereu
Te-aş atinge,dar e fără rost
Nu sunt eu,cid oar stafia a ceea ce am
fost.
*
Ochii şi i-a deschis şi a privit în
jur,ridicându-şi mai întâi un genunchi,iar după o mică pauză a ajuns în
picioare.Era într-o pădure.Îşi aducea vag aminte că a fost atacat.A aruncat o
privire aspră mormântului de lângă el.
-Elizabeth?Matthew?acela oi fi
eu?ce altceva caut aici?
Se simţea atras de acel nume,care îi
transmitea multă linişte,încredere şi căldură.Încă puţin derutat,a reuşit să
realizeze că el este Matthew.
-194…ce înseamnă asta?în ce an sunt?
Simţea o îmbrăţişare caldă care îi încălzea
corpul.S-a întors,iar în urma lui desluşi o fiinţă umană,feminină,însă aproape
invizibilă.Nu avea contur,culoare şi devenea doar una cu aerul.
-Cine eşti?!
Acea nălucă,dadu` a zice ceva însă dispăru
fără urmă.
-Trebuie să ies de aici.îşi spune pentru
sine Matthew,gânditor,umezindu-şi buzele şi uitându-se din nou la piatra
funerară.
Cu mâna a atins numele ei.Acelaşi nume de
familie.Pete de o culoare roşie intensă “pictau” negrul pur al pietrei de mormânt,iar
numărul lipsă al datei morţii s-a completat lent,în unda sonoră a vântului.
-1947?Ce dumnezeu?spuse el în timp ce s-a
tras înapoi
Teama năştea disperare şi totul devenea
haos
“Order ab chao”
Alerga din nou printre copaci,dar totul
era nou,necunoscut.A considerat că este mai bine să păstreze tăcerea.
-Ce caut aici?după ce a stat puţin pe gânduri,în
timp ce continua să îşi croiască drum printre arbori,a încercat să se
concentreze asupra mai mulţi factori,iar sufletul lui înlănţuit începea să rupă
cu putere acel vid pâclos,interior.
-Mormantul.Elizabeth.Numele meu.Data morţii.Soţia
mea..dar eu..nu sunt mort.
Cu mâna stângă şi-a tras puţin tricoul ce
îi era lipit de corp.Şi-a ridicat uşor mâinile în timp ce a sărit peşte o rădăcină
curbată,deformată.
Un moment vag de strălucire,probabil
venit din frică,putere sau depresie,a realizat un impact moral extrem de
puternic încât să-i readucă majoritatea amintirilor înapoi.
S-a oprit.Aştepta întunericul.Nu avea scăpare,dar
până în acel moment,speranţa şi dorinţa la viaţă,frica de moarte,l-au împins de
la spate.
Se apropia,el aştepta,culoarea dispărea,viaţa
se pierdea,contactul cu lumea reală parcă se evapora din nou.Era prins într-o
capcană a diavolului,nimic pământesc,nimic normal.
Ridicat în sus de o forţă net superioară,simţea
vântul ce i aducea un fior pământesc pe buze
“Până şi cel mai nepământesc lucru,are
legile lui”
-Sunt mort.Sunt doar o carapace pustie,fără
ea,nu mai sunt ce am fost.
Auzea vuietul.Pierea încet.Pleoapele îi cădeau
peste ochii umezi,sângele-i picta pielea de pe care i se prelingea şi cădea
melancolic pe pământul incolor.Murea…
-Nu mi-e frică de moarte.Pentru mine va
aduce din nou împlinire şi viaţă.Ia-mă ! S-a terminat !
Tăcere…întuneric…
Elizabeth Davidsson. 1918-1944
Matthew
Davidsson 1918-1947
“Şi sfârşitul e abea un început”
CrystopherCreations™
All rights reserved.
joi, 4 octombrie 2012
duminică, 8 iulie 2012
Nuvela 4
Nebunul
Şedea
pe patul moale cu plapuma trasă până peste cap,ascultând picurii de ploaie ce
izbeau violent pervazul prăfuit.Era ascuns în beznă,din când în când,luna mai
arunca câte-o rază de lumină pe peretele de lângă el.Geamul era deschis,iar vântul
răcorea încet încăperea.Muşchii îi se odihneau,iar el era extenuat.Nu se simţea
în stare să mai închidă geamul.
Un
sunet îi mângâia auzul.Clapele pianului de lângă geam,începură să sune.El obişnuia
să cânte la pian,privind şi ascultând ploaia,ţinând pasul cu ea.
Nimeni
nu se mai afla în casă pe lângă el,dar totuşi,pianul continua să producă sunete
frumoase în armonia ploii
Fiori
reci îi străbăteau corpul,împiedicându-l să schiţeze vreo mişcare sau să
respire. Întunericul amorf era accentuat de acel sunet mirifc,produs de
pian.Plapuma o lăsase mai jos jos,cu ajutorul picioarelor,până aceasta îi
ajunse la mijlocul spatelui.Rămânea însă întors,fiind speriat şi încântat de cântecul
frumos,produs de pian.Curiozitatea creştea,nu ştia cine cântă,cine îl deranja în
mijlocul nopţii.Trase adânc aer în piept.Era gata să se întoarcă,când,o voce blândă
îl încremeni.
-Plang pe aripi de vânt.
Regret aici unde sunt.
Corpul i-l văd,l-am pierdut.
Lin,îi cânt un tribut.
Pe buze îi las un răspuns.
Mă pierd,în plâns.
Vocea se
oprise.Pianul nu mai cânta.Ploaia se oprise şi ea.Vântul doar trecea prin plasa
de la fereastră şi îi răcorea pielea albă şi fierbinte.Pletele îi cădeau în jos
pe pernă.Cu ochii deschişi,privea în gol.S-a întors să privească pianul,însă nu
era nimeni.Somnul i-a plecat,la fel şi fata cu voce blândă.
În serile ce au urmat,fata i-a venit şi
i-a cântat,iar el privea pianul singuratic,al cărui clape dansau în
obscuritatea nopţii.
Ziua îi auzea
pe stradă vocea.Simţea cum îl urmărea,cum îi era alături,iar pentru el,o fire
singuratică,era ceva nou,desprins din ficţiune,ea era un înger…
Zilele treceau,iar fata misterioasă ce îi
cânta noaptea,prindea contur.Devenea vizibilă.Îi vedea braţele albe şi subţiri,ce
mângâiau clapele fine şi curate ale pianului.Părul îi curgea vâlvoi pe
spatele atrăgător.Ştia însă că este o iluzie,sau cel puţin o creaţie a minţii
lui bolnave.
*
Ploua din
nou.Era trecut de miezul nopţii.Singur,întins pe canapea,privea spre pian,spre
geam.O aştepta,însă o făcea în zadar.Nu mai venea.Se simţea mai singur ca oricând.Faţa
îi era luminată de razele lunii.Lacrimile îi curgeau pe obraji,îi înmuiau
pielea şi cădeau pe pieptul lui gol.Umbra lui,se pierdea încet,luna fiind
acoperită de nori negrii.Singurătatea îl înconjura pe el.Fata misterioasă ce
i-a încântat auzul şi simţurile,dispăruse.
-De ce nu vine?...
Lacrimile îi se
uscau pe piele,în timp ce îl continua să privească pe fereastră,răcoarea purtându-l
cu gândul departe…
S-a ridicat cu mişcări lente de pe
canapea.Facu` 2-3 paşi pe covorul pufos şi s-a aşezat pe scaun.A cântat toată
noaptea la pian,aceleaşi versuri,ce îi răsunau în gând,mereu.
Pierd,câştig,dar rămân pierdut.
De iubire sunt cerut.
De ce doresc ceea ce nu-i pământesc.?
Vii şi pleci,mă laşi pustiu.
Înţeleg ce nu pot să descriu.
Mă laşi puştiu…
În
ziua ce a urmat,a cântat din nou,însă de această dată,fata misterioasă a venit şi
l-a acompaniat.Un duet dintre transparenţă şi aparenţă,dintre viaţă şi
moarte.Vorbele erau de prisos,privirile nu mai contau,muzica le era limba.Ştia…ştia
că s-a îndrăgostit…
Fiecare
zi şi-o dedica ei,vorbele au început să-şi spună cuvântul.Pentru el nu mai
conta că vorbeşte cu o entitate.O iubea.Cu timpul,a observat că defapt
entitatea,este fata care-i furase inima cu câteva veri în urmă.Nu
regreta nimic.Îi era alături.Se iubeau,întrecând pragul realităţii.O relaţie între
două suflete ce-şi caută drumul spre casă.
În scurt timp,familia,prietenii au ajuns
să îl ignore,după mai multe internări şi chiar vizite la psiholog.Întreaga
societate îl considera un nebun şi caracteriza comportamentul lui bizar,complet
anormal şi neadecvat.Pentru toţi cei care îl înconjurau,vorbea în gol,singur,însă,el
vedea,ce ceilalţi oameni nu puteau remarca.
“Voi citiţi negru,unde eu citesc alb.”
Citatul celebru,prin care el s-a adresat
societăţii în care trăieşte,reproşându-le că nu sunt în stare să vadă dincolo
de aparenţă.Din scepticism,frică şi ură,omul nu a putut să observe faptul că
el,nu era nebun,ci îndrăgostit.Şi-a dedicat viaţa morţii,până la sfârşitul vieţii.
CrystopherCreations™ All rights reserved.
vineri, 6 iulie 2012
joi, 5 iulie 2012
Nuvela:Nebunul.
Am inceput sa lucrez la noua nuvela intitulata Nebunul.In cateva zile o voi publica pe blog.
Prezentare: Un om oarecare se indragosteste de o entitate feminina.Ajunge a fi respins si ranit de societatea in care traieste,fiind considerat un nebun,pentru comportamentul lui bizar.
Status : Done.
Availability : Published
Prezentare: Un om oarecare se indragosteste de o entitate feminina.Ajunge a fi respins si ranit de societatea in care traieste,fiind considerat un nebun,pentru comportamentul lui bizar.
Status : Done.
Availability : Published
Nuvela 3
Noi am vrut cerul
Chipuri din umbră se năpusteau cu râsete
asupra trupului lui neajutorat,ce atârna deasupra întunericului.Două cârlige
metalice îi străpungeau pielea albă.Era o marionetă în acea încăpere a
diavolului.
Auzea
stropii de sânge ce îi se prelingeau pe corp în jos şi care se pierdeau în
neant.Carnea îi amorţise şi umerii începură să îi se învineţească.
Îşi
umezea buzele din când în când şi privea cu nonşalanţă în jos spre un infern
pustiu,fără culoare.Din ochii lui căprui,care în trecut erau obişnuiţi cu
privirea plină de dragoste a unei finite feminine,ieşeau lacrimi grele,încărcate
de sentimente şi amintiri.
Fără
speranţă privea în gol,fără sens,găsindu-şi doar ochii ce se priveau pe
sine,concentrându-se la gândurile produse de mintea lui bolnavă.
Cârligele
masive îi sfâşiau carnea.Acestea erau legate de nişte lanţuri groase,ce urcau
deaspura lui,până se pierdeau…Lacrimile lui cădeau peste sângele ce i-a
acoperit o mare parte din corp.Respira cu dificultate,aruncând câte un suflu
rece peste pielea lui fierbinte şi pătată…
Se
stingea încet tânjind după iubire şi ajutor.Îşi atomiza resentimentele şi îşi
marca tot mai mult absenţa milosteniei.Se detesta pe el însuşi,zâmbind din
durere cu amărăciune,lăsând la iveală dezamăgirea.
Amorţea.Moartea
se apropia de el cu paşi repezi,fiind gata să-l ducă spre drumul în care i-a
plecat iubirea.Îşi pierdea controlul asupra corpului ce îi era suspendat.Pielea
lui albă prindea o culoare tot mai închisă,iar ochii lui îşi pierdeau strălucirea.
*
Stelele
parcă se depărtau tot mai tare de corpul lui întins pe iarba moale şi udă.În
ochii lui încă mai trăia acele clipe sinistre,acel chin provocat de pierderea
fiinţei iubite.
-Durere? O mai înţelege cineva cu aşa
exactitate precum o înţeleg eu?Sunt doar o umbră ruptă-n două ce se evaporă
treptat.Sunt gol şi sec,nu mai am cum să mă descarc.Această lume frumoasă nu
mai are acel farmec ce m-a cucerit.
Luase
aer adânc în piept.Mâna dreaptă o duse la gură şi trase un fum din ţigara
lui,care i afectase de mult sănătatea.
-Sunt conştient că dacă ar mai fi lângă
mine ar plânge şi s-ar enerva şi probabil ar pleca.Îmi lipsesc ochii ei înlăcrimaţi,vocea
ei plină de dezamăgire când mă certa.Ochii eicaprui năşteau o iubire necondiţionată
pentru mine.O frumuseţe rară,o potrivire ideală.Mereu împreună,nu-i aşa?
mereu!Nu am să o las să fie fără mine.Am să vin dragă…curând…
Şi plecase prin
noapte,coborând scările digului ce duc spre parc.Obişnuia să alerge în sus şi în
jos pe acestea luându-se la întrecere cu ea.Acum păşea peste acestea poate
pentru ultimă dată…
Se îndrepta spre casă,privind în jur clădirile
ce păreau a fi deformate.Stropii de ploaie începură să-i lovească trupul.Marcat
parcă de acel fenomen al naturii,aruncă o privire spre cer începând să vorbească…
-Nu plânge.
Înainta prin
ploaia deasă,croindu-şi drum prin acea perdea de apă.Toţi ceilalţi oameni îşi căutau
un adăpost.Doar el cutreiera străzile de nebun.Venele-i pulsau puternic.Simţea
cum sângele-i fierbea şi aproape îi străpungea pielea pentru a ajunge la
suprafaţă să guste libertatea.El era o închisoare pentru acel lichid roşu,ce
urma să sece…
Razele de soare
începură de să-şi croiască drum spre pământ,spintecând norii negrii.Căldura îl
bătea din nou uşor pe umeri.
-Vreau să gust vântul,să îl călăresc,să
dispar în lumină,să las în urmă această lume,ce din templu a
ajuns ruină.M-aş arunca în aer să plutesc să îmi zăresc umbra,să
levitez deasupra apei,pierdut în gânduri omeneşti.
*
Nimeni nu îl
mai vedea afectat de pierderea persoanei iubite.Familia îi era alături,dar el
defapt le ascundea adevărul.Nimeni nu ştia ce are de gând.Nimeni nu ştia că
este mort pe dinantru sau cel puţin,era plecat de mult şi golul lui interior nu
poate fi ameliorat nici de dragostea părintească..nici de dragostea provenită
de la prieteni.Minţea…minţea ca să protejeze persoanele iubite.Inima îi era
bolnavă,gândirea la fel.Era obsedat de acel drog,numit “iubire”.Îl pierduse,deşi
acesta însemna singura lui legătură cu lumea reală.
Singur,în camera lui,trăia în continuare
o tortură…corpul lui.Gandull îi zbură din nou la acele secvenţe când plutea în
gol,cu acele cârlige înfipte în umeri.Lacrimile cădeau anevoia,izbind
acolo,undeva,capătul acelui coşmar.
-Aripile îmi sunt ascunse sub piele.Sunt într-o
colivie,colivie ce este trupul meu.Până atunci mă zbat să ies din captivitate…pentru
a pleca pe tărâmul meu,unde voi domni.
Sângele îi se pierdea repede.Scurgerea
lui simboliza defapt o clepsidră.Timpul îi era pe terminate.Frica îl izbea din
plin.Nu putea să rămână acolo şi să o lase singură.
Trăind între realitate şi ficţiune,auzea
cum glasul îi se înmuia şi inima-i slăbea treptat.Pierdea contactul cu
realitatea,umblând prin peisajul negru,Traversa prin timp,ducându-şi mai
departe viaţa,conturând-o prin acelaşi mod în care a fost creată lumea:Din
imaginaţie.
*
Picurii calzi
de sânge îl gâdilau încet,şi curgeau lin pe gâtul lui fin şi alb,coborând,realizând
un culoar până pe abdomenul lui.Era mângâiat de soare pe platforma
blocului.Razele veneau din spate,iar el privea spre orizont,lăsând sângele să îi
picteze trupul.Norii se împrăştiau,lăsându-i loc spre cer.S-a aruncat.Se
apropia de pământ,privindu-şi umbra ce se miscora,schimbându-şi forma şi înainte
de impactul cu pământul,plutea în aer,luându-şi avânt şi pornind spre cer.
-Si zbor deasupra oraşului în care am
copilărit şi am iubit.Îmi las departe persoanele iubite ce mă vor găsi aici,în
văzduh.Am în dreapta mea iubirea vieţii mele,şi cuceresc alături de
ea cerul,ne întrecem spre necunoscut,ne ascundem prin nori,pentru că noi draga
mea,mereu am vrut cerul.
The End
CrystopherCreations™ All rights reserved.
Etichete:Nuvela,compunere
am vrut,
blog,
cer,
cerul,
creatie,
creatie literara,
dimensiune,
dimensiuni medii,
elev,
libertate,
medie,
noi,
Noi am vrut cerul,
nuvela,
poveste,
proza,
singuratate,
student,
tristete
miercuri, 4 iulie 2012
Nuvela 2
Intregire in lumea judecatii
-Partea II-
-Prolog-
Cele trei lumi,ce ascund taina vietii dupa moarte,sunt
strans legate intre ele si au o componenta bine strucutrata.Crystopher a
procurat o sumedenie de informatii provenite din sistemul complex de alcatuire
a lumii judecatii,insa odata cu acestea a remarcat faptul ca unele
secrete,ascund alte secrete.Tiparul enigmatic ce se repeta,formeaza un ciclu ce
isi are originea chiar la baza universului.
Legile nescrise ce stau la existenta celor 3 lumi sunt
manipulate intr-un mod paradoxal de o entitate superioara,care exista de cand
timpul a prins viata.Acea entitate este o fort ace atrage gandurile spre
ea,aidoma unui magnet.Ea este responsabila pentru realizarile oamenilor,de
evolutia sau involutia lor si este raspunsul tuturor intrebarilor,aceasta
detinand o gandire supraponderala.
De-a lungul
timpului,toate gandurile si informatiile oamenilor au fost stocate intr-un
server viu,care detine o constiinta propire,aflata intr-o continua
dezvoltare.Fiinta ce sta la baza existentei omului devin tot mai inteligenta si
mai matura.Gandurile rele au capacitatea de a le influenta pe cele bune,astfel
cand pe pamant,majoritatea oamenilor au o gandire negative,chiar daca aceasta
dureaza cateva secunde,in fiecare om ia nastere o presimtire sumbra,care ii
zguduie din temelii,urmand ca undeva in lume sa aibe loc un eveniment un impact
moral negativ,extragand din om,sentimente pure,ce urmeaza sa se
intersecteze,formand un camp emotional,ce hraneste entitatea suprema,ajutand-o
sa evolueze.
Pacea,armonia
si intelepciunea nu vor fi dobandite de oameni niciodata,deoarece un numar
foarte mic dintre acestia isi inteleg menirea.
Cand ochii
sunte inchisi,gandul cauta linistea si fericirea sufletului pentru a o
exterioriza…
*
Gabriela ii
strangea mana in timp ce acestia erau purtati spre cer,de unde veneau niste
particule sferice de lumina,ce aveau marimea unor boabe de orez.Spintecand
vazduhul,inconjurandu-i prin miscari lente si galante.Viteza lor sporea
vizibil,formand o banda luminoasa,ce se invartea in jurul lor,provocand un
vuiet asurzitor.Densitatea acestei benzi crestea tot mai mult,aproape
acoperindu-le tot cadrul visual.
Nu mai
vedeau nimic.Incercau sa dea de surse de lumina,insa era in zadar.Au fost
inghititi de intuneric.
Vuietul a
incetat subit.Amandoi si-au aruncat cate o rpviire,dupa care au inceput sa
priveasca in jur.Banda nu se mai misca.Se evapora incet,lasand in urma ei raze
de lumina.In cateva momente,aceasta a disparut.Ramasera doar ei,pe pamantul
moale.Nu le-a luat foarte mult sa constate realitatea.Se aflau acum in lumea
spiritelor,intre alte miliarde de spirite.Banda ce i-a adus aici,a fost un
portal,care i-a ajutat se strabata barierele lumii judecatii.
Un vartej
cobora din cer aidoma unui fulger acesta pierzandu-se printre cladiri.
-Se pare ca asta ne este iesirea.
Gabriela
inclinase din cap in semn de aprobare.
Goneau
amandoi spre locul unde vartejul misterios avea contact cu pamantul.Strigate si
sunete de disperare se auzeau in urma lor.Spiritele alergau dintr-o parte in
alta,incercand sa se ascunda de ceva nevazut.
Groaza
aparea in ei,simtind cum cineva sau ceva se apropia cu pasi repezi.Ajunsera.In
fatal or statea o cavitate ce era defapt un tunnel spre lumea fizica.Au alergat
amandoi inspre acesta,dar se izbira de ceea ce parea a fi un zid.Mai
incercasera odata,insa au primit acelasi rezultat.
Un zgomot
rasunase in spatele lor.Se intoarsera instinctive.O lumina,levita prin aer.
-Bun venit oameni!Sunt gardianul acestei lumi.Pentru a trece
mai departe trebuie doar sa ma ascultati.Am sa va dezvalui rolul vostru in lumea fizica.
-Rol?intrebase Crystopher,descumpanit de ce vedea si auzea.
-Da.Eu sunt cei care ii instiinteaza pe oameni cum isi pot
schimba destinul.Insa omul uita,indata ce trupul ia nastere,iar voi trebuie sa
cautati unirea.
-Ce unire?
-Omul este un puzzle viu,al carui ultima piesa o reprezinta
gandul.Aceasta piesa are un rol diferit fata de cuvantul in sine,el fiind o
cheie spre completarea fiintei umane.Aceasta completare constra in unirea
constiintei sufletului cu cea a trupului,formand una singura,care are
capacitatea sa aduca informatii si descoperiri chiar de la sursa de
provenienta.Mereu constiinta sufletului inclina in partea opusa a cea a
trupului,iar unirea lor este completarea.Omul este nemuritor.Traieste o vesnicie
pentru unificarea sa.Doar trupul lui este muritor.Ceva ce este ascuns dupa
sufletul omului traieste vesnic.Acest ceva poate ajunge la suprafata
oricand..el fiind gandul.Acum,plecati !
-Dar cum ne vom aminti de toate acestea?
-Dupa nastere cele doua constiinte se vor respinge aidoma
unor magneti cu poli diferiti.Va veti aminti de toate acestea dupa ce ve-ti
cunoaste adevarata puterii a dimensiunii care traieste in voi.
*
Pluteau
printre stele,acestea fiind singurele ce mai luminau obscuritatea ce se pierdea
molatic.
Ajunsera la
locul de unde fiinta umana trece in lumea fizica.Un abis i-a cuprins.Nu reuseau
sa distinga nimic.Crystopher intinse mana pentru a o intalni pe a ei,insa spre
surpriza lui,nu se mai afla nimeni langa el.
-Unde sunt?!Ma aude cineva?! Gabriela !
Tot intr-un
intuneric etern,Gabriela se invartea in jur,fiind cuprinsa de disperare.Amandoi
simteau deruta si singuratatea peisajului vid.
*
Trupurile
lor se nascusera.Cele doua creature gingase se aflau la cateva strazi distanta
una fata de cealalata,aflandu-se in spitale diferite.O conexiune exista intre
cei doi.Spiritele lor inca tanjeau unul dupa celalalt,dar erau despartite si
inchise in intunericul de unde nu vor descoperi drumul spre casa,fiind
incomplete.
*Dupa
15 ani*
David si
Violette se plimbau pe aleea luminata impartial din apropierea parcului.Purtau
un sentiment puternic unul pentru celalalta inca de la primul lor contact
visual ce se produsa cu cativa ani in urma.Amandoi aveau 15 ani.Doi adolescenti
in floarea varstei,a caror sentimente provenea in mare parte din interiorul
lor.
Cele doua
spirite nu se mai aflasera atat de aproape de la aventura din celelalte doua
dimensiuni.
La fiecare
pas,fiecare secunda,fiecare minut,in care trupurile lor se aflau
impreuna,sigiliul ce separa constiinta
sufletului de cea a trupului,slabea,fiind gata sa se fisureze.
Se plimbau
in tacere,amandoi fiind cuprinsi de timiditate.Cuvintele ieseau cu dificultate
din ei,tacerea lasandu-le impresia ca undeva,poate,au procedat gresit.
Sigiuliul
era impartit in doua parti.Una ce cuprindea sufletul,nelasandu-l sa se
contopeasca cu trupul,iar cea de a doua jumatatea cuprindea amintirile
sufletului.
Suflet
|
Amintiri.
|
Aerul curat le inunda
narile,usurandu-le respiratia.Parcul in care se aflau ei acum,era luminat de
soare,care isi croia drum printre crengile solide si bogate ale stejarilor.
David se oprise in dreptul lui
Violette,privid-o in ochi.Amandoi aveau un nod in stomac.Respirau tot mai greu,inimile
lor ajungand intr-un ritm alert.Nu se simteau in stare sa-si vorbeasca sis a
isi dezvaluie sentimentele puternice ce le poarta unul altuia,insa isi declara
iubirea printr-un sarut,care are un impact emotional asupra lor.
Jumatate din sigiliu se fisurase.Pe
buzele lor se puteau citi cu nedumerire,doua nume.
-Crystopher…
-Gabriela…
Sumedenia de intrebari ce le aveau
in gand,aveau insa sa isi gaseasca mai tarziu si raspunsurile.Erau prea
fericiti pentru reintalnirea lor.
In scurt timp,jumatatea fisurata a
sigiulului cedase cu totul.Cei doi adolescenti isi gasisera misiunea.Porneau
asa cum si-au inceput calatoria..impreuna..spre a gasi drumul spre casa…
*Dupa 10 ani*
Zece ani
trecusera de cand jumatate din sigiliu cedase.Inca de pe atunci,Crystopher
medita si incerca sa isi elibereze sufletul.Moartea poate elibera sufletul insa
acesta nu mai are cu cine sa se contopeasca.Drept urmare,stia ca inca va fi
nevoit sa ajunga la iluminare,inainte de moartea trupului.
Lumea se
afla intr-un razboi.Praful plutea peste tot in aer.Melancolia il cuprindea cand
vedea ruinele cladirilor,cufundate-n moloz.Se dedica enorm vietii,protejandu-si
familia,in special pe Gabriela.
Sufletul si
trupul lui incepeau sa gandeasca…impreuna,fiind apropiate de un sentiment
comun.Dezamagirea.Era dezamagit de modul in care oamenii se distrug intre ei.
Gabriela
sedea langa el,privindu-I ochii inlacrimati.
-Nu vad de ce fratii mei se macelaresc intre
ei.Razboaie,certuri,insulte,batjocura.Doar de acestea se poate folosi omul?eu
unul vad ca pe acestea le prefera mai mult,spuse Crys,indurerat.
-Nu poti schimba asta.
-Adevarat.Ma doare insa sa vad toate aceste lucruri.Noi toti
avem ceva in comun care ar trebui sa ne apropie.
Fiecare
cuvant ce iesea din gura lui ii unea gandirea trupului cu cea a sufletului.
-Uite,Gabriela,tu sti mai bine decat oricine ca omul trebuie
sa alunge tot raul din interior,care il face sa-si distruga templul spre
iluminare.
Pe
coridorul casei se auzeau pasi.Sunetele se indreptau grabite spre incaperea in
care se aflau.Fara a ezita,Crystopher trase covorul sub care era o trapa spre o
incapere secreta.Simtea cum frica dispare si cum corpul lui devine mai
usor.Sigiliul a cedat…
Cei doi au
intrat repede inauntru,inchizand trapa in urma lor.Alergau spre un tunnel
intunecat.
-Nu va dura mult pana ce vor gasi intrarea.
Crys nu mai
trebuia sa explice cine era pe urmele lor.Soldatii ce au realizat un masacru in
tot orasul,luau pe rand fiecare casa,insa el era mai pregatit ca oricine.
Inaintara
aproximativ 15m,dupa care au cotit spre stanga ajungand in fata unei
usi,camuflate in zid.
-Aici vom fi in siguranta.
*Dupa
cateva zile*
Era liniste
peste tot.Soldatii inamici s-au retras cu cateva ore in urma.De pe masuta de
langa ei,radioul bazaia puternic.Vocea prietenoasa li se adresa de aceasta data
cu dezamagire,anuntand orasele ce urmau a fi bombardate.
-Se pare ca este capat de drum,Gabriela.
-Dar…nu se poate!trebuie sa rupem sigiliul!
-Nu…noi,ci tu.Vezi,eu am desfacut sigiliul acum cateva zile.
-Cum?!De ce nu mi-ai spus?!
-In primul rand nu te ajuta cu nimic.Nu lasa nervii sa te
conduca,timpul ramas este pretios.Nu uita ca tu nu esti doar Gabriela..si eu nu
sunt doar Crystopher.
-David si Violette?
-Exact.Trupurile noastre au amintirile lor,de care am uitat
in ultimul timp.Uneste amintirile sufletului cu cele a trupului si se va forma
o singura gandire,pe care o vei umple cu iubire.Cum noi detinem atat amintirile
trupului,cat si cele ale sufletului,nu iti va fi greu.Vei simti imediat
transformarea.
Gabriela
proceda exact cum a sfatuit-o Crys.Simtea incep cum corpul ii devine mai
usor,dar care o tragea parca in jos..ca si cum ar fi o povara.
-De ce..simt ca si cum corpul meu este o povara?
-Pentru ca acum este.Daca iti amintesti bine,corpul nostrum
este o piedica.Nu lasa sufletul sa isi gaseasca drumul spre casa,tinandu-l in
aceasta dimensiune.
-Nu pentru mult.Nu imi este frica de moarte..si in plus…sunt
langa tine.
Crystopher
ii zambea,in timp ce ii mangaia pielea alba si catifelata.Incepu sa o sarute.
Sub
bombardamentul nemilos,Crystopher si Gabriela se sarutau,asteptand finalul…ce
i-a imbratisat imediat.
Pluteau in
aer,zarind sub ei casa,din care nu ramasese aproape nimic.Pierisera…si nu
altfel decat sarutandu-se.Neantul venea repede spre ei,cuprinzandu-I.
Se aflau
din nou,in acel intuneric,insa de aceasta data,aveau in fata o lumina
stralucitoare,care le arata defapt,drumul care sunt nevoiti sa il urmeze.
Crystopher
ii luase mana in a lui.
-Vin-o,sa mergem…acasa…
-Sfarsit-
CrystopherCreations™ All rights reserved.
CrystopherCreations™ All rights reserved.
miercuri, 4 aprilie 2012
Nuvela 1
Intregire in lumea judecatii
Vedea aceleasi peisaje sinistre,in
fiecare regasindu-se beltile de sange.Aceleasi viziuni,aceleasi derulari,toate
surprinse in visele lui ce au devenit tot mai reale.
Cutreiera desertul,marcat de pasii umanitatii,ce lasau in
urma lor,dare de sange.Cerul era desprins din toate cunostiintele lui,acesta
fiind rupt in doua culori:Un alb orbitor si un negru rosiatic.
In spatele lui se inalta pana-n
vazduh,un turn ce parea a fi suspendat in timp.Un alt turn,opusul celuilalt,avea
o structura diferita,neingrijita.Necunoscut ii era scopul acestora si rolul lor
in visul lui uzat.
Nu avea de unde cunoaste taina celor
doua turnuri gemene,ce simbolizau defapt inima binelui,respectiv cea a raului.
Treptat,pe parcurs ce inainta in
linistea suspecta,zarea oameni cazand la picioarele lui,urland de groaza si de
durere,in timp ce sangele lor improsca si colora nisipul amorf.
Nu
putea sa le ofere ajutorul.Ei nu aveau contur,pareau mai mult invizibili,iluzii
datorate transparentei lor grave.Era tot mai sigur ca umbla printre fantasme si
ca nu se mai afla in visul de unde pornise.
Mirosul
putred si ascutit al cadavrelor ii contorsiona mirosul.Totul devenea tot mai
real.Sentimentele de groaza si de frica al fantasemlor se propagau prin corpul
lui firav,cutremurandu-l.
Nu se
simtea deloc in apele lui.Isi pierdea controlul.Mainile ii tremurau si respira
tot mai des,inhaland aerul miasmatic.Greata ii se instalase in corp.Inima ii
bubuia inaintrul sau.Desi era inconjurat de strigate insuportabile,auzea bine
si clar sunetele produse de bataile inimii sale.Receptiona de la toate partile
corpului o presimtire neplacuta ce ii activa instinctul de aparare.
Strabatea
cu privirea desertul in lung si in lat,singura lui observatie fiind sangele ce
iesea de sub talpile lui,care se afundau putin in nisipul umed.Acest lucru
marunt il teroriza.Era ferm convins ce sub nisip nu se afla apa,lucru ce ii
intarea frica ce ii accelera bataile inimii.
Intrase
in jumatatea intunecata a desertului.Se afla sub cerul de culoare
negru-rosiatic.Simturile ii luau razna.Oamenii cadeau in jurul lui precum popicele,
cu rani mortale,din care izvoreau adevarate siroaie de sange.Gandirea ii era
limitata si ameliorata de fantasmele ce se prabuseau peste tot.Vedea privirile
neajutorate ale acestora,spintecati de ceva nevazut.
Frica
ii cucerea cu bravura intregul corp,contaminandu-i mintea,tulburand-o cu
viclenie si ferocitate.
Un glas puternic,gros si lipsit de viata se auzea in preajma lui.Sunetul se amplifica,desi era doar o soapta pierduta.Sunetul cuprindea intreg desertul si il zguduia din interior.
Un glas puternic,gros si lipsit de viata se auzea in preajma lui.Sunetul se amplifica,desi era doar o soapta pierduta.Sunetul cuprindea intreg desertul si il zguduia din interior.
- Nu ai ce sa faci! Nu ai cum sa
ii ajuti pe cei din jurul tau,pentru ca sunt dupa barierele intelegerii
tale.Aici vei pieri si tu si vei zace langa ei.!Vino si infrunta-ma !
Incremenise.O sumedenie de intrebari ii strafulgerau mintea,care nu mai izbutea sa faca fata fluxului de informatii si teorii,venite dintr-o gandire obosita si ranita.
Incremenise.O sumedenie de intrebari ii strafulgerau mintea,care nu mai izbutea sa faca fata fluxului de informatii si teorii,venite dintr-o gandire obosita si ranita.
Astepta
sa se trezeasca din moment in moment insa acest lucru intarzia sa se intample.Nu
mai era la fel de ferm ca va ajunge la realitate.Se afla intr-o situatie
dificila,care ii solicita gandirea.Incerca din rasputeri sa respinga nelinistea
produsa de nesiguranta propriului suflet.
Glasul
ii se subtia.Corpul ii slabea tot mai mult.Incet,fiecare firmitura de optimism
ii pierise.Se lasase descurajat de sentimente si incertitudine.Incepu` sa se
retraga spre inima binelui,epuizandu-si ultimele resurse de energie ce zaceau
in corpul lui subtirel
Cazu in
genunchi.Privi cu nonsalanta spre cerul malformat,ce nu se clintea din
loc.Totul era suspendat in timp,doar el si fantasmele mai miscau in acea lume
nebuna.
Inainte sa observe,caldura si duhoara ce plateau in jurul lui,disparura.Ziua se transformase in noapte.Frigul se instaura rapid,prinzandu-l nepregatit.
Inainte sa observe,caldura si duhoara ce plateau in jurul lui,disparura.Ziua se transformase in noapte.Frigul se instaura rapid,prinzandu-l nepregatit.
Corpul
nu ii era deloc incantat de aceasta schimbare radicala,manifestandu-si
nemultumirea prin tremureli si amorteli.Nu putea sa inteleaga sensul acelui vis,oricat
se straduta,acesta tot un nimic insemna pentru el.Totul insa parea a fi o
realitate sumbra,dintr-o luma ascunsa dupa barierele cunostintelor omenesti.
Acea
lume il depasea,ii subjuga fara probleme gandirea.Un sunet familiar ii lovise timpanele
domol..O voce calda si blanda ii mangaia auzul delicat.
Deschise
ochii.In fata lui statea Gabriela.O fata tanara,frumoasa,cu un par lung si
imaculat,cu pielea alba si catifelata si cu niste ochi
caprui,fermecatori,de-adreptul patrunzatori.Ii parea cunoscuta.O persoana
apropiata.Era prea extenuat sa mai acorde atentie la acest amanunt important.
-Ai visat din nou desertul?
-Da.Nu mai inteleg nimic.Ma simt atat de neputincios,ii raspunse el,neconstatand ca vorbeste totusi cu o persoana straina.
-Esti singur.Nu mai vorbi in gol.Vino si infrunta-ma!Esti al meu! Se auzi din nou acel glas gros.
-Totul este real…vocea Gabrielei il trezise din acea stare de visare.
-Poftim?!Stai.. nu mai inteleg absolut nimic ! Este un dezastru ,cum sa fie asa ceva real?!
-Da.Nu mai inteleg nimic.Ma simt atat de neputincios,ii raspunse el,neconstatand ca vorbeste totusi cu o persoana straina.
-Esti singur.Nu mai vorbi in gol.Vino si infrunta-ma!Esti al meu! Se auzi din nou acel glas gros.
-Totul este real…vocea Gabrielei il trezise din acea stare de visare.
-Poftim?!Stai.. nu mai inteleg absolut nimic ! Este un dezastru ,cum sa fie asa ceva real?!
-Cat iti ia sa intelegi ca nu te
aude nimeni.Esti singur.Doar noi doi printre milioanele de fantome.Nu mai vorbi
in gol.Vino sa iti contruiesti destinul,altfel vom ajunge amandoi in vid,de
unde am venit,fara a mai primi sansa de a ne reintoarce
-Nu!nu e adevarat !
Momentul urmator il surprinse impietrit.Cu cine vorbea?ceea ce facuse ii se paru o absurditate.
-Gabriela,unde esti?
-Sunt unde trebuie sa fiu.Iti voi fi alaturi de-alungul calatoriei.
-Stai!?Ce calatorie ?!
Era prea tarziu pentru a mai primi un raspuns.Inca o vedea,dar aceasta nu mai era capabila sa ii raspunda.Disparea incet.Se evapora in culorile inchise ale incaperii,cu zambetul pe buze si cu ochii ei sclipitori,ce ii fixau privirea.
Momentul urmator il surprinse impietrit.Cu cine vorbea?ceea ce facuse ii se paru o absurditate.
-Gabriela,unde esti?
-Sunt unde trebuie sa fiu.Iti voi fi alaturi de-alungul calatoriei.
-Stai!?Ce calatorie ?!
Era prea tarziu pentru a mai primi un raspuns.Inca o vedea,dar aceasta nu mai era capabila sa ii raspunda.Disparea incet.Se evapora in culorile inchise ale incaperii,cu zambetul pe buze si cu ochii ei sclipitori,ce ii fixau privirea.
Disparuse.Dar spre mirarea
lui,vocea ei ajunse din nou la el.
-Ne vom revedea cand va fi momentul.
Nu ii mai raspunse.Continua sa priveasca spre coltul camerei fiind cuprins de depresie.
-Inceteaza sa traiesti din amintiri ! Vin-o si gaseste-ti drumul spre lumea fizica!
-Ne vom revedea cand va fi momentul.
Nu ii mai raspunse.Continua sa priveasca spre coltul camerei fiind cuprins de depresie.
-Inceteaza sa traiesti din amintiri ! Vin-o si gaseste-ti drumul spre lumea fizica!
Se
ridica din patul moale a carui asternut era ravasit.Complet istovit de acele
viziuni repetate ce i-au absorbit toata energia si adrenalina.Pleoapele ii
alunecau pe ochii umezi si caprui.Muschii ii erau extenuati,incat orice miscare
care ii solicita,era intampinata cu dificultate.Miscarile lui ii erau
incetinite.Stia insa ca urma sa fie mai rau.Persoana cea mai apropiata lui din
acea lume era o straina,care disparuse din fata lui.
-Nu incepe sa te comporti in
continuare precum un copil mediocru.M-am saturat dupa atatea intalniri sa vad
acelasi decurs.Tot ceea ce vezi nu mai exista,sunt doar reproducerile
sufletului tau,care acum este injumatatit.Tot ceea ce iti infatiseaza sunt doar
locurile,persoanele sau lucrurile de care s-a atasat pe parcursul vietii.Esti
slabit fara mine.Vei slabi si mai mult pana ce vei inceta sa existi pentru
totdeauna.Odata cu tine voi disparea si eu.Vin-o si intregeste-te sa iti incepi
din nou viata in lumea fizica.
Acea
voce ce ii perturba gandirea,isi pierdea tot mai mult rabdarea.Observa asta,dar
cel mai important lucru este ca tot`odata,o simtea.Putin mai conta insa pentru
el acest lucru.
Studia cu atentie cuvintele ce se jucau prin mintea lui dezordonata.Isi repeta din nou si din nou acele cuvinte pe buze.
Sa imi incep din nou viata?Confruntari precedente?Am mai fost vreodata aici?M-am intalnit vreodata cu aceasta persoana ce imi patrunde atat de usor in cap?Daca am mai trecut prin asa ceva de ce nu imi amintesc?De ce nu imi amintesc de nimic?De ce ma simt de parca as fi al nimanui?De ce ma simt abandonat in aceasta lume?
Studia cu atentie cuvintele ce se jucau prin mintea lui dezordonata.Isi repeta din nou si din nou acele cuvinte pe buze.
Sa imi incep din nou viata?Confruntari precedente?Am mai fost vreodata aici?M-am intalnit vreodata cu aceasta persoana ce imi patrunde atat de usor in cap?Daca am mai trecut prin asa ceva de ce nu imi amintesc?De ce nu imi amintesc de nimic?De ce ma simt de parca as fi al nimanui?De ce ma simt abandonat in aceasta lume?
Toate
aceste intrebari ii treceau prin minte.Se infricosa singur cu acestea.Nimeni nu
il mai putea ajuta.Nimeni nu il auzea.Ramase doar acea persoana misterioasa in
care nu avea deloc incredere.Straina alaturi de care se simtea in siguranta,era
doar o fantasma,in care nu isi punea prea mari sperante.Ajunse in cele urma la
o concluzie.Pentru a iesi din acea lume,era nevoit sa isi intalneasca asa zisa
lui jumatate.
Dezbatand
in liniste si cu mare atentie cele intamplate si aflate,ajunse la o decizie.Daca
intradevar pierise,trebuia sa isi aminteasca ce s-a intamplat cu adevarat.
Se
concentra din rasputeri asupra oricarui indiciu din viata anterioara,rascolind
cu gandul pana si cel mai nesimnificativ lucru,deoarece orice l-ar fi putut
conduce la amintiri din lumea fizica.
In
minte ii revenise chipul acelei fete frumoase.O stia pe numele de Gabriela,dar
nu tinea minte ca aceasta sa ii se fi prezentat.Era prins la mijloc de acest
lucru.Era o straina pe care el o cunostea si de care se simtea atasat.
Lasand
frica si disperarea la o parte,observase faptul ca nu isi amintea nimic
altceva.Inca retraia acea senzatie de fericire,provenita din prezenta acelei
fiinte ce el incepu` sa o priveasca ca pe un inger pazitor.
Avea
acel sentiment puternic,ce apare la unii adolescenti.O iubea pe acea
fata.Numele ei il rostea in obscuritatea incaperii,a carui contur disparea
incet,totul fiind cuprins de o ceata deasa.In jurul lui apareau
blocuri,strazi,garduri.Vedea farurile masinilor ce il ocoleau si inaintau pana
dispareau din cadrul lui vizual.
Se afla
pe aleea din fata unei scari.Acum isi amintea totul cu exactitate.Privea doar o
derulare a istoriei din viata lui precedenta.Urmarea cum alerga cu disperare
prin perdeaua de apa rece a ploii.Se indrepta spre sosea.Picioarele ii
tremurau,inaintarea findu-i anevoioasa.La intersectia a doua drumuri,zacea un
corp
Era
Gabriela.O masina o izbise puternic cateva momente mai devreme.Ingenunchease
dintr-o miscare langa aceasta.O lua in brate cu gandul de a gasi ajutoare.Nu o
putea pierde.Acea tristete parea ca un drog.Nu reusea sa o alunge din corpul
lui ce scartaia din toate incheieturile.
Peisajul
se schimbase.Nu ii luase foarte mult sa realizeze unde se afla.Era la
spital,langa patul in care Gabriela traia ultimele clipe ale
vietii,inconstienta,avand pulsul monitorizat,care spre agonia lui
Crystopher,scadea treptat.In scurt timp,sunetul sacadat al aparatului se
transforma in sunet continuu si ascutit ce simboliza un singur lucru.Privind
atent,observa ca amandoi purtau verighete.Cu tristete constientiza ca ii
pierise de fapt sotia.Nebunia ii prelua corpul.Fara se mai gandeasca ceea ce
face,inghiti un pumn de pastile care il ucisesera in doar cateva ore.
Acum
cunostea motivul pentru care si-a dat duhul.In acea lume nu arata a fi la fel
de in varsta precum in acele amintiri din lumea fizica.Parea mult mai tanar.Nu
avea de unde sti de ce si probabil putini ar fi gasit raspunsul.Arata ca si un
adolescent de 16 ani,dar nu era varsta lui ci a spiritului care trecuse de 16
ori prin lumea fizica.
Isi
ridica incet pleoapele,reusind sa vada din nou patul si incaperea
intunecata.Dintr-o data a inceput sa receptioneze tot mai multe amintiri din
viata precedenta,a carui sfarsit tragic,il revedea inca desfasurandu-se prin
fata ochilor lui.Incet,toate realizarile importante si toate bucuriile ii
tresarira in minte.Nu a acceptat niciodata sa ramana in lumea spirituala,sa
priveasca lumea fizica,fara sa mai poata face parte din ea,sa o influenteze cu
prezenta lui.
Apasa
hotarat clanta,inconstient de ce putea sa intalneasca in spatele ei.Usa se
deschise cu un scartait puternic.Aceasta era mai masiva decat estimase el.In
fata lui se afla o incapere circulara,in mijlocul careia se remarca un
suport,dintr-un material greu de deslusit.Suportul avea o culoare alba si era
inalt,ajungand cam pana la braul lui.In varful acestuia,se afla o panza
catifelata din catifea,pe care era asezata o sabie lucioasa,cu un maner din
fier,acoperit de piele.
-Ti-ai gasit arma.Avansezi mai
repede decat datile trecute.Se pare ca nu mai intram intr-o criza de timp si de
aceasta data.Vino la lupta!Orice ai face,timpul se scurge in defavoarea
amandurora.Priveste spre desert…
Doar
la cativa metri de el,era un geam.Un geam destul de jos,cu ramele aurii,pe care
il deschise grabit.Abia in acel moment isi dadu seama ca se afla in turnul alb.
In
departare,jumatatea lui,statea pe nisipul amorf,sub cerul a carui culoare
stranie, se deschidea tot mai mult.Totusi,lucrul ce ii atrase subit atentia era
locul unde se amplasa jumatatea lui.Desi se misca nerabdator in stanga si in
dreapta,individual nu indraznea sa patrunda in jumatatea binelui.Nu isi putea
explica cu exactictate,dar stia ca teritoriile binelui si raului aveau o
influenta puternica asupra lor,atacandu-i fizic,psihic si moral,slabindu-i..
Nu
dorea sa mai intervina ceva.Vroia sa resolve totul in stilul lui.Stia ca era
nevoie sa ramana calm si concentrat,sa nu se lase intimidat de nimic,ba chiar
sa isi surprinda adversarul,chiar daca era nevoie sa recurga la metode murdare.
Sabia o
prinse de maner,dupa care iesise din incapere.Coborî
scarile cat de repede posibil,incercand in
acelas timp sa nu-si piarda concentrarea.Pana si cel mai nesimnificativ lucru
il deraja,atragandu-i atentia.Chiar si zgomotul pasilor lui pe treptele din
piatra,ii irita auzul.Isi auzea respiratia.Bataile inimii ii sporeau in
intensitate.
Slabea
tot mai mult in fiecare minut.Pierea incet pofta de viata.Era tentat sa renunte
la lupta,dar dorinta de a traii in lumea fizica il motiva suficient.Cel mai bun
sprijin moral il primea din amintirile vietii precedente.Stia mai mult decat
oricand ca va lupta pana la capat.Castigase o singura data in 16
confruntari.Daca nu renuntase pana atunci,nu urma sa o faca nici acum.
Inainta
cu tot mai multa greutate.Din fericire,iesirea din turn se afla in fata
lui.Impinse usa din metal ce ii bloca inaintarea.Dupa aceasta,se facu` vazuta o
gradina frumoasa,impartita de trandafiri si crizanteme.Dupa aceasta gradina
fermecatoare,se gasea un labirint.Nu avea alta optiune.Se avantase cu incredere
spre a-l strabate de la cap la coada cat mai repede posibil.Tot mai multe
variante ce duceau spre nicaieri apareau in jurul lui.Il incomoda varietatea de
optiuni.
Trecuse
prin acel labirint si in trecut,cand mai
fusese nevoit sa se intregeasca pentru a avea din nou ocazia sa isi inceapa din
nou o viata in lumea fizica.Acel labirint nu se schimbase.Se lasa ghidat de
viziunile mintii lui,care il conduceau spre iesire fara dificultate.
La
iesirea din labirint,se inalta o poarta solida din otel.Fara a o mai
atinge,aceasta se deschise cu usurinta,poftindu-l sa iasa afara.Jumatatea lui
il astepta,fara a se lasa surprinsa de aparitia lui.Nu se misca…
-Nu mai ai de intampinat nici un
alt obstacol.Suntem doar noi doi.Am asteptat indeajuns.Iti voi demonstra ca ce
s-a intamplat la ultima noastra intalnire a fost doar un noroc pur.Vin-o fara a
mai sta pe ganduri.
Acel
glas incepu` sa il calce pe nervi.Insa si de aceasta data,vocea calma a
Gabrielei se facuse auzita.
-Crystopher.Nu uita ca sunt
langa tine si te sustin.Nu uita ce mi-ai promis mai demult cand am facut un
juramant langa un rau.Pe langa faptul ca ne-am jurat iubire vesnica,ai mai promis
ca vei avea grija de tine,pentru a avea cat mai mult timp la dispozitie de care
sa te bucuri petrecandu-l cu mine…impreuna.
-Imi amintesc.Ii zambise acesta
entitatii fermecatoare din preajma lui.
Ii
displacea insa faptul ca nu o putea imbratisa.Era doar o fantasma care
cantarise enorm in viata lui precedenta.Chiar si acum insemna totul pentru el.
Tristetea
il cumprinse indata,dar aceata fu` inlaturata imediat de o stare de
bucurie,care il umplea din interior.Acea bucurie se transformase in putere si
era sigur ca sursa ei provenea din iubire…
-Multumesc Gabriela.
Se
apropia tot mai mult de jumatatea lui,care purta un hanorac
intunecat,ascunzandu-si identitatea.Vazandu-i buzduganul cu tepi ascutiti si
lungi,il cuprinse frica.Considera ca acesta avea un asa-zis avantaj
material.Intre cei doi mai erau doar cativa metrii.Nici nu stia care dintre ei
pleca in avantaj.El se simtea mai avantajat de faptul ca ultima confruntare o
castigase,dar alte 15 le pierdusera.In plus,se indoia de sabia ce o purta in
mana.In dreapta lui Gabriela inainta.Aceasta devenise transparenta,ascuzandu-se
cu maiestrie prin aer.Il incuraja pe Crys doar prin prezenta ei.
Raul
lui interior,sau mai bine zis jumatatea lui se napustise asupra lui,fluturand
buzduganul cu ferocitate.
Nu
se astepta la un atac direct din partea acestuia,deoarece nu schitase nici un
gest pana atunci.Elegant evitase lovitura care ii era predestinate cu atat de
multa ura…
Cu
zambetul pe buze,Crystopher isi pierduse concentrarea,tratand situatia cu
superficialitate.Jumatatea lui se afla intr-un impas,fiind pusa in dificultate
de greutatea buzduganului ce il tragea incet in fata.Crys isi luase
avant.Strangea sabia cu toata forta lui.Mana stanga si-o asezase pe umarul
jumatatii lui pentru a o incomoda si mai ales ca el sa aiba un punct de
sprijin.Fulgerator isi indrepta sabia spre spatele inamicului,care spre uimirea
lui reusi sa se desprinda,lasandu-se in jos.In momentul urmator Crys zacea la
pamant,fiind doborat de o simpla piedica.Adversarul lui rata aceasta
oportunitate, preferand sa isi restabileasca echilibrul.
Amandoi
isi purtau armele in mana dreapta.Isi analizau pasii cu atentie.Fixau fiecare
miscare a corpurilor lor.Se indepartau unul de altul anuntand fiecare un
atac,doar cu privirea.Jumatatea lui actionase prima si de aceasta data,pornind
in alergare.Crys fu` luat din nou prin surprindere,adversarul lui aruncandu-si
violent buzduganul inspre el.Nu avea timp sa gandeasca,sau sa mai schiteze vreo
miscare.Spre norocul lui,buzduganul ii trecuse pe langa cap.Auzise pana si
vuietul pe care il produse acesta spitecand aerul.Privirea ii era atrasa de
catre acesta,moment in care se trezise pentru a doua oara la pamant.Adversarul
ignorase pentru inca o data o opurtunitate,preferand sa isi recupereze arma.
Cei
doi se aflau in picioare,analizandu-si in continuare pasii.Distanta dintre ei
se reducea in fiecare secunda,acestia invartindu-se in cerc,de parca-ar fi
intr-un ring de box.Fiind indignat ca ajunse la pamant de doua ori intr-un timp
destul de scurt,Crys se lasase purtat de furie,napustindu-se asupra jumatatii
lui,ne mai asteptand un moment prielnic.Cu un zambet macabru,adversarul lui se
ferise fara probleme,facand o pirueta de 360 de grade deplasandu-se spre
dreapta.Cu ajutorul acestei piruete el prinse avant.Stranse buzgduganul cu
putere,dupa care cu o viteza fulgeratoare si cu un avant considerabil,ii reteza
mana dreapta a lui Crys de la nivelul cotului.Sabia lui se impluntase in
nisipul umed si deformat.
De
aceasta data,jumatatea lui era hotarata sa profite de acea
oportunitate,aplicandu-i un croseu in figura lui Crystopher,cu care il puse il
pamant.Din mana acestuia tasnea sange inspre toate directiile,iar strigatele de
durere ale acestuia rasunau in tot desertul.
-Esti al meu acum,ii se adresase
inamicul.Din glasul lui rasuna in cele din urma calmul,de care nu se putuse
bucura pana atunci.Acel calm se transforma si intr-o stare profunda de euforie.
Incepu`
sa isi fluture din nou buzduganul deasupra capului,fiind gata sa ii acorde lui
Crystopher lovitura decisiva.
Durerea
ce ii subordonase toate simturile si puterile parea a fi oarecum
trecatoare…amortea.Isi vedea jumatatea deplasandu-se surprinzator de
lent.Viteza lui se reducea tot mai mult.Totul decurgea cu incetinitorul.Insa nu
se putea clinti de pe nisip.Nu reusea sa ajunga la sabie,desi se intindea cu
toate fortele catre aceasta.Pleoapele ii cadeau incet pe ochii caprui.Stia ca
acela ii era sfarsitul.
Caldura
nimicitoare a desertului se evaporase.O fantasma alba ii mangaia
obrajii,alinandu-i durerea.Isi deschise ochii,depunand un mare efort.Spre
fericirea lui,Gabriela se afla langa el.
-Crystopher.Nu gandi negativ.Nu
ai pierdut inca,stiu asta.Mereu nu te-ai retras,oricat de greu ti-a fost.Ti-ai
infruntat problemele cum ai putut mai bine.Din aceasta lume tu nu poti pleca
decat invingator.Daca tu nu accepti infrangerea,probabil ca a ta convingere si
ambitie vor indupleca divinitatea si vor rapune legile nescrise din aceasta
lume.Nu uita ca intre noi sta iubirea.Tu traiesti acum ca si cum ai muri.Nu vei
muri…
Acele
vorbe ii umpleau golul interior.Se simtea capabil de orice.Isi recapata
increderea in propria persoana.Simtea un avantaj decisiv ce inclina inspre el.O
lumina puternica,venita dinspre corpul lui Crystopher,orbise tot desertul.Un
vuiet asurzitor rasuna in acel peisaj alb ca si cum sunetul ar vibra si i-ar
zgaria timpanele.Nu reusea sa desluseasca prin acea lumina siluetele jumatatii
lui si a lui Gabriela.
Se
stinse incet.Vedea din nou desertul.Era o liniste,cu care nu era obisnuit in
acea lume a judecatii.Uimit,privea cum jumatatea ii era atrasa in corpul lui.In
cateva secunde,acesta ii patrunse prin corp,disparand inauntrul acestuia.Simtea
o durere in zona abdomenului.Tricoul si-l ridica cu mana stanga.Pe pielea lui
alba se putea observa un cerc din doua culori,impartit in doua.Acele culori se
combinau,formand una singura.Sufletul lui se intregea.
Mana
si-o recapatase.Inainte sa realizeze,plutea in aerul greu,suspendat in
timp.Gabriela era langa el si il privea cu multa simpatie.
-Ai reusit.
-Da.Din nou.Multumita tie.
-Nu multumita mie,ci multumita
noua.De 15 vieti sufletul meu tanjeste dupa al tau si a asteptat momentul in
care binele din tine va castiga in aceasta lume.Datorita victoriei din
intalnirea precedenta cu jumatatea ta,am reusit sa ne intalnim si sa ne lasam
sufletele sa se uneasca.
-Vom ramane uniti orice s-ar
intampla,deoarece destinele noastre depind unul de altul.
-Da…
-Si acum ?ne incepem o noua
viata in lumea fizica?
-Da,inspre acolo plutim noi acum.
-Si cum ne vom reintalni acolo?
-Nu stiu si nu mai prea
conteaza,deoarece ne este predestinat sa ne intalnim,asa este scris in
destinele noastre,deoarece am infruntat aceasta lume a judecatii impreuna si
ne-am intregit impreuna.
-Ne vom aminti ceva din toate
acestea in lumea fizica?
-Este cam dificil.Din cate cred
ca ai observat si tu,imdediat ce ajungem in lumea fizica,amintirile noastre ne
sunt inaccesibile,cum ti-au fost si tie in aceasta lume.
-Se pare ca vom lasa totul in
mana divinitatii.
-Asa se pare.
-Vin-o.
O
luase de mana.Impreuna inaintau spre cer,unde se afla trecerea spre lumea
spiritelor,ultimul lor pas pentru a isi reincepe din nou viata.Acel cosmar se
terminase.Se reintregisera dupa ce au fost despartiti de barierele celor 3
lumi.
-Sfarsit-
CrystopherCreations™ All rights reserved.
-Sfarsit-
CrystopherCreations™ All rights reserved.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)