Nuvela 4

                             Nebunul

                        Şedea pe patul moale cu plapuma trasă până peste cap,ascultând picurii de ploaie ce izbeau violent pervazul prăfuit.Era ascuns în beznă,din când în când,luna mai arunca câte-o rază de lumină pe peretele de lângă el.Geamul era deschis,iar vântul răcorea încet încăperea.Muşchii îi se odihneau,iar el era extenuat.Nu se simţea în stare să mai închidă geamul.

            Un sunet îi mângâia auzul.Clapele pianului de lângă geam,începură să sune.El obişnuia să cânte la pian,privind şi ascultând ploaia,ţinând pasul cu ea.

            Nimeni nu se mai afla în casă pe lângă el,dar totuşi,pianul continua să producă sunete frumoase în armonia ploii

            Fiori reci îi străbăteau corpul,împiedicându-l să schiţeze vreo mişcare sau să respire. Întunericul amorf era accentuat de acel sunet mirifc,produs de pian.Plapuma o lăsase mai jos jos,cu ajutorul picioarelor,până aceasta îi ajunse la mijlocul spatelui.Rămânea însă întors,fiind speriat şi încântat de cântecul frumos,produs de pian.Curiozitatea creştea,nu ştia cine cântă,cine îl deranja în mijlocul nopţii.Trase adânc aer în piept.Era gata să se întoarcă,când,o voce blândă îl încremeni.

-Plang pe aripi de vânt.

Regret aici unde sunt.

Corpul i-l văd,l-am pierdut.

Lin,îi cânt un tribut.

Pe buze îi las un răspuns.

Mă pierd,în plâns.      

Vocea se oprise.Pianul nu mai cânta.Ploaia se oprise şi ea.Vântul doar trecea prin plasa de la fereastră şi îi răcorea pielea albă şi fierbinte.Pletele îi cădeau în jos pe pernă.Cu ochii deschişi,privea în gol.S-a întors să privească pianul,însă nu era nimeni.Somnul i-a plecat,la fel şi fata cu voce blândă.

În serile ce au urmat,fata i-a venit şi i-a cântat,iar el privea pianul singuratic,al cărui clape dansau în obscuritatea nopţii.

Ziua îi auzea pe stradă vocea.Simţea cum îl urmărea,cum îi era alături,iar pentru el,o fire singuratică,era ceva nou,desprins din ficţiune,ea era un înger…

Zilele treceau,iar fata misterioasă ce îi cânta noaptea,prindea contur.Devenea vizibilă.Îi vedea braţele albe şi subţiri,ce mângâiau clapele fine şi curate ale pianului.Părul îi curgea vâlvoi  pe spatele atrăgător.Ştia însă că este o iluzie,sau cel puţin o creaţie a minţii lui bolnave.

                                                            *

Ploua din nou.Era trecut de miezul nopţii.Singur,întins pe canapea,privea spre pian,spre geam.O aştepta,însă o făcea în zadar.Nu mai venea.Se simţea mai singur ca oricând.Faţa îi era luminată de razele lunii.Lacrimile îi curgeau pe obraji,îi înmuiau pielea şi cădeau pe pieptul lui gol.Umbra lui,se pierdea încet,luna fiind acoperită de nori negrii.Singurătatea îl înconjura pe el.Fata misterioasă ce i-a încântat auzul şi simţurile,dispăruse.

-De ce nu vine?...

Lacrimile îi se uscau pe piele,în timp ce îl continua să privească pe fereastră,răcoarea purtându-l cu gândul departe…

S-a ridicat cu mişcări lente de pe canapea.Facu` 2-3 paşi pe covorul pufos şi s-a aşezat pe scaun.A cântat toată noaptea la pian,aceleaşi versuri,ce îi răsunau în gând,mereu.

Pierd,câştig,dar rămân pierdut.

De iubire sunt cerut.

De ce doresc ceea ce nu-i pământesc.?

Vii şi pleci,mă laşi pustiu.

Înţeleg ce nu pot să descriu.

Mă laşi puştiu…

            În ziua ce a urmat,a cântat din nou,însă de această dată,fata misterioasă a venit şi l-a acompaniat.Un duet dintre transparenţă şi aparenţă,dintre viaţă şi moarte.Vorbele erau de prisos,privirile nu mai contau,muzica le era limba.Ştia…ştia că s-a îndrăgostit…

            Fiecare zi şi-o dedica ei,vorbele au început să-şi spună cuvântul.Pentru el nu mai conta că vorbeşte cu o entitate.O iubea.Cu timpul,a observat că defapt entitatea,este fata  care-i furase inima cu câteva veri în urmă.Nu regreta nimic.Îi era alături.Se iubeau,întrecând pragul realităţii.O relaţie între două suflete ce-şi caută drumul spre casă.

În scurt timp,familia,prietenii au ajuns să îl ignore,după mai multe internări şi chiar vizite la psiholog.Întreaga societate îl considera un nebun şi caracteriza comportamentul lui bizar,complet anormal şi neadecvat.Pentru toţi cei care îl înconjurau,vorbea în gol,singur,însă,el vedea,ce ceilalţi oameni nu puteau remarca.

“Voi citiţi negru,unde eu citesc alb.”

Citatul celebru,prin care el s-a adresat societăţii în care trăieşte,reproşându-le că nu sunt în stare să vadă dincolo de aparenţă.Din scepticism,frică şi ură,omul nu a putut să observe faptul că el,nu era nebun,ci îndrăgostit.Şi-a dedicat viaţa morţii,până la sfârşitul vieţii.

CrystopherCreations™ All rights reserved.

News

Nuvela nebunul:Released
Future project: Capcana Diavolului
Release date:Unknown
Status:Working

Nuvela:Nebunul.

Am inceput sa lucrez la noua nuvela intitulata Nebunul.In cateva zile o voi publica pe blog.
Prezentare: Un om oarecare se indragosteste de o entitate feminina.Ajunge a fi respins si ranit de societatea  in care traieste,fiind considerat un nebun,pentru comportamentul lui bizar.

Status : Done.
Availability : Published

Nuvela 3

                                                                        

              Noi am vrut cerul

           Chipuri din umbră se năpusteau cu râsete asupra trupului lui neajutorat,ce atârna deasupra întunericului.Două cârlige metalice îi străpungeau pielea albă.Era o marionetă în acea încăpere a diavolului.

            Auzea stropii de sânge ce îi se prelingeau pe corp în jos şi care se pierdeau în neant.Carnea îi amorţise şi umerii începură să îi se învineţească.

            Îşi umezea buzele din când în când şi privea cu nonşalanţă în jos spre un infern pustiu,fără culoare.Din ochii lui căprui,care în trecut erau obişnuiţi cu privirea plină de dragoste a unei finite feminine,ieşeau lacrimi grele,încărcate de sentimente şi amintiri.

            Fără speranţă privea în gol,fără sens,găsindu-şi doar ochii ce se priveau pe sine,concentrându-se la gândurile produse de mintea lui bolnavă.

            Cârligele masive îi sfâşiau carnea.Acestea erau legate de nişte lanţuri groase,ce urcau deaspura lui,până se pierdeau…Lacrimile lui cădeau peste sângele ce i-a acoperit o mare parte din corp.Respira cu dificultate,aruncând câte un suflu rece peste pielea lui fierbinte şi pătată…

            Se stingea încet tânjind după iubire şi ajutor.Îşi atomiza resentimentele şi îşi marca tot mai mult absenţa milosteniei.Se detesta pe el însuşi,zâmbind din durere cu amărăciune,lăsând la iveală dezamăgirea.

            Amorţea.Moartea se apropia de el cu paşi repezi,fiind gata să-l ducă spre drumul în care i-a plecat iubirea.Îşi pierdea controlul asupra corpului ce îi era suspendat.Pielea lui albă prindea o culoare tot mai închisă,iar ochii lui îşi pierdeau strălucirea.

                                            *

            Stelele parcă se depărtau tot mai tare de corpul lui întins pe iarba moale şi udă.În ochii lui încă mai trăia acele clipe sinistre,acel chin provocat de pierderea fiinţei iubite.

-Durere? O mai înţelege cineva cu aşa exactitate precum o înţeleg eu?Sunt doar o umbră ruptă-n două ce se evaporă treptat.Sunt gol şi sec,nu mai am cum să mă descarc.Această lume frumoasă nu mai are acel farmec ce m-a cucerit.

            Luase aer adânc în piept.Mâna dreaptă o duse la gură şi trase un fum din ţigara lui,care i afectase de mult sănătatea.

-Sunt conştient că dacă ar mai fi lângă mine ar plânge şi s-ar enerva şi probabil ar pleca.Îmi lipsesc ochii ei înlăcrimaţi,vocea ei plină de dezamăgire când mă certa.Ochii eicaprui năşteau o iubire necondiţionată pentru mine.O frumuseţe rară,o potrivire ideală.Mereu împreună,nu-i aşa? mereu!Nu am să o las să fie fără mine.Am să vin dragă…curând…

Şi plecase prin noapte,coborând scările digului ce duc spre parc.Obişnuia să alerge în sus şi în jos pe acestea luându-se la întrecere cu ea.Acum păşea peste acestea poate pentru ultimă dată…

Se îndrepta spre casă,privind în jur clădirile ce păreau a fi deformate.Stropii de ploaie începură să-i lovească trupul.Marcat parcă de acel fenomen al naturii,aruncă o privire spre cer începând să vorbească…

-Nu plânge.

Înainta prin ploaia deasă,croindu-şi drum prin acea perdea de apă.Toţi ceilalţi oameni îşi căutau un adăpost.Doar el cutreiera străzile de nebun.Venele-i pulsau puternic.Simţea cum sângele-i fierbea şi aproape îi străpungea pielea pentru a ajunge la suprafaţă să guste libertatea.El era o închisoare pentru acel lichid roşu,ce urma să sece…

Razele de soare începură de să-şi croiască drum spre pământ,spintecând norii negrii.Căldura îl bătea din nou uşor pe umeri.

-Vreau să gust vântul,să îl călăresc,să dispar în lumină,să las în urmă această lume,ce din templu a ajuns  ruină.M-aş arunca în aer să plutesc să îmi zăresc umbra,să levitez deasupra apei,pierdut în gânduri omeneşti.

                             *

Nimeni nu îl mai vedea afectat de pierderea persoanei iubite.Familia îi era alături,dar el defapt le ascundea adevărul.Nimeni nu ştia ce are de gând.Nimeni nu ştia că este mort pe dinantru sau cel puţin,era plecat de mult şi golul lui interior nu poate fi ameliorat nici de dragostea părintească..nici de dragostea provenită de la prieteni.Minţea…minţea ca să protejeze persoanele iubite.Inima îi era bolnavă,gândirea la fel.Era obsedat de acel drog,numit “iubire”.Îl pierduse,deşi acesta însemna singura lui legătură cu lumea reală.

Singur,în camera lui,trăia în continuare o tortură…corpul lui.Gandull îi zbură din nou la acele secvenţe când plutea în gol,cu acele cârlige înfipte în umeri.Lacrimile cădeau anevoia,izbind acolo,undeva,capătul acelui coşmar.

-Aripile îmi sunt ascunse sub piele.Sunt într-o colivie,colivie ce este trupul meu.Până atunci mă zbat să ies din captivitate…pentru a pleca pe tărâmul meu,unde voi domni.

Sângele îi se pierdea repede.Scurgerea lui simboliza defapt o clepsidră.Timpul îi era pe terminate.Frica îl izbea din plin.Nu putea să rămână acolo şi să o lase singură.

Trăind între realitate şi ficţiune,auzea cum glasul îi se înmuia şi inima-i slăbea treptat.Pierdea contactul cu realitatea,umblând prin peisajul negru,Traversa prin timp,ducându-şi mai departe viaţa,conturând-o prin acelaşi mod în care a fost creată lumea:Din imaginaţie.

                                                 *

Picurii calzi de sânge îl gâdilau încet,şi curgeau lin pe gâtul lui fin şi alb,coborând,realizând un culoar până pe abdomenul lui.Era mângâiat de soare pe platforma blocului.Razele veneau din spate,iar el privea spre orizont,lăsând sângele să îi picteze trupul.Norii se împrăştiau,lăsându-i loc spre cer.S-a aruncat.Se apropia de pământ,privindu-şi umbra ce se miscora,schimbându-şi forma şi înainte de impactul cu pământul,plutea în aer,luându-şi avânt şi pornind spre cer.

-Si zbor deasupra oraşului în care am copilărit şi am iubit.Îmi las departe persoanele iubite ce mă vor găsi aici,în văzduh.Am în dreapta mea  iubirea vieţii mele,şi cuceresc alături de ea cerul,ne întrecem spre necunoscut,ne ascundem prin nori,pentru că noi draga mea,mereu am vrut cerul.

                                     The End

                   CrystopherCreations™ All rights reserved.
                                 

Nuvela: Noi am vrut cerul

Status : Done
Availability : Published

Nuvela 2

                   Intregire in lumea judecatii

                                 -Partea II-

                                 -Prolog-

        Cele trei lumi,ce ascund taina vietii dupa moarte,sunt strans legate intre ele si au o componenta bine strucutrata.Crystopher a procurat o sumedenie de informatii provenite din sistemul complex de alcatuire a lumii judecatii,insa odata cu acestea a remarcat faptul ca unele secrete,ascund alte secrete.Tiparul enigmatic ce se repeta,formeaza un ciclu ce isi are originea chiar la baza universului.

        Legile nescrise ce stau la existenta celor 3 lumi sunt manipulate intr-un mod paradoxal de o entitate superioara,care exista de cand timpul a prins viata.Acea entitate este o fort ace atrage gandurile spre ea,aidoma unui magnet.Ea este responsabila pentru realizarile oamenilor,de evolutia sau involutia lor si este raspunsul tuturor intrebarilor,aceasta detinand o gandire supraponderala.

            De-a lungul timpului,toate gandurile si informatiile oamenilor au fost stocate intr-un server viu,care detine o constiinta propire,aflata intr-o continua dezvoltare.Fiinta ce sta la baza existentei omului devin tot mai inteligenta si mai matura.Gandurile rele au capacitatea de a le influenta pe cele bune,astfel cand pe pamant,majoritatea oamenilor au o gandire negative,chiar daca aceasta dureaza cateva secunde,in fiecare om ia nastere o presimtire sumbra,care ii zguduie din temelii,urmand ca undeva in lume sa aibe loc un eveniment un impact moral negativ,extragand din om,sentimente pure,ce urmeaza sa se intersecteze,formand un camp emotional,ce hraneste entitatea suprema,ajutand-o sa evolueze.

            Pacea,armonia si intelepciunea nu vor fi dobandite de oameni niciodata,deoarece un numar foarte mic dintre acestia isi inteleg menirea.

            Cand ochii sunte inchisi,gandul cauta linistea si fericirea sufletului pentru a o exterioriza…

*

            Gabriela ii strangea mana in timp ce acestia erau purtati spre cer,de unde veneau niste particule sferice de lumina,ce aveau marimea unor boabe de orez.Spintecand vazduhul,inconjurandu-i prin miscari lente si galante.Viteza lor sporea vizibil,formand o banda luminoasa,ce se invartea in jurul lor,provocand un vuiet asurzitor.Densitatea acestei benzi crestea tot mai mult,aproape acoperindu-le tot cadrul visual.

            Nu mai vedeau nimic.Incercau sa dea de surse de lumina,insa era in zadar.Au fost inghititi de intuneric.

            Vuietul a incetat subit.Amandoi si-au aruncat cate o rpviire,dupa care au inceput sa priveasca in jur.Banda nu se mai misca.Se evapora incet,lasand in urma ei raze de lumina.In cateva momente,aceasta a disparut.Ramasera doar ei,pe pamantul moale.Nu le-a luat foarte mult sa constate realitatea.Se aflau acum in lumea spiritelor,intre alte miliarde de spirite.Banda ce i-a adus aici,a fost un portal,care i-a ajutat se strabata barierele lumii judecatii.

            Un vartej cobora din cer aidoma unui fulger acesta pierzandu-se printre cladiri.

-Se pare ca asta ne este iesirea.

            Gabriela inclinase din cap in semn de aprobare.

            Goneau amandoi spre locul unde vartejul misterios avea contact cu pamantul.Strigate si sunete de disperare se auzeau in urma lor.Spiritele alergau dintr-o parte in alta,incercand sa se ascunda de ceva nevazut.

            Groaza aparea in ei,simtind cum cineva sau ceva se apropia cu pasi repezi.Ajunsera.In fatal or statea o cavitate ce era defapt un tunnel spre lumea fizica.Au alergat amandoi inspre acesta,dar se izbira de ceea ce parea a fi un zid.Mai incercasera odata,insa au primit acelasi rezultat.

            Un zgomot rasunase in spatele lor.Se intoarsera instinctive.O lumina,levita prin aer.

-Bun venit oameni!Sunt gardianul acestei lumi.Pentru a trece mai departe trebuie doar sa ma ascultati.Am sa va dezvalui  rolul vostru in lumea fizica.

-Rol?intrebase Crystopher,descumpanit de ce vedea si auzea.

-Da.Eu sunt cei care ii instiinteaza pe oameni cum isi pot schimba destinul.Insa omul uita,indata ce trupul ia nastere,iar voi trebuie sa cautati unirea.

-Ce unire?

-Omul este un puzzle viu,al carui ultima piesa o reprezinta gandul.Aceasta piesa are un rol diferit fata de cuvantul in sine,el fiind o cheie spre completarea fiintei umane.Aceasta completare constra in unirea constiintei sufletului cu cea a trupului,formand una singura,care are capacitatea sa aduca informatii si descoperiri chiar de la sursa de provenienta.Mereu constiinta sufletului inclina in partea opusa a cea a trupului,iar unirea lor este completarea.Omul este nemuritor.Traieste o vesnicie pentru unificarea sa.Doar trupul lui este muritor.Ceva ce este ascuns dupa sufletul omului traieste vesnic.Acest ceva poate ajunge la suprafata oricand..el fiind gandul.Acum,plecati !

-Dar cum ne vom aminti de toate acestea?

-Dupa nastere cele doua constiinte se vor respinge aidoma unor magneti cu poli diferiti.Va veti aminti de toate acestea dupa ce ve-ti cunoaste adevarata puterii a dimensiunii care traieste in voi.

                                                            *

            Pluteau printre stele,acestea fiind singurele ce mai luminau obscuritatea ce se pierdea molatic.

            Ajunsera la locul de unde fiinta umana trece in lumea fizica.Un abis i-a cuprins.Nu reuseau sa distinga nimic.Crystopher intinse mana pentru a o intalni pe a ei,insa spre surpriza lui,nu se mai afla nimeni langa el.

-Unde sunt?!Ma aude cineva?! Gabriela !

            Tot intr-un intuneric etern,Gabriela se invartea in jur,fiind cuprinsa de disperare.Amandoi simteau deruta si singuratatea peisajului vid.

                                                           

                                                            *

            Trupurile lor se nascusera.Cele doua creature gingase se aflau la cateva strazi distanta una fata de cealalata,aflandu-se in spitale diferite.O conexiune exista intre cei doi.Spiritele lor inca tanjeau unul dupa celalalt,dar erau despartite si inchise in intunericul de unde nu vor descoperi drumul spre casa,fiind incomplete.

                                                *Dupa 15 ani*

            David si Violette se plimbau pe aleea luminata impartial din apropierea parcului.Purtau un sentiment puternic unul pentru celalalta inca de la primul lor contact visual ce se produsa cu cativa ani in urma.Amandoi aveau 15 ani.Doi adolescenti in floarea varstei,a caror sentimente provenea in mare parte din interiorul lor.

            Cele doua spirite nu se mai aflasera atat de aproape de la aventura din celelalte doua dimensiuni.

            La fiecare pas,fiecare secunda,fiecare minut,in care trupurile lor se aflau impreuna,sigiliul ce separa  constiinta sufletului de cea a trupului,slabea,fiind gata sa se fisureze.

            Se plimbau in tacere,amandoi fiind cuprinsi de timiditate.Cuvintele ieseau cu dificultate din ei,tacerea lasandu-le impresia ca undeva,poate,au procedat gresit.

            Sigiuliul era impartit in doua parti.Una ce cuprindea sufletul,nelasandu-l sa se contopeasca cu trupul,iar cea de a doua jumatatea cuprindea amintirile sufletului.

Suflet

Amintiri.

                                                                                                            

            Aerul curat le inunda narile,usurandu-le respiratia.Parcul in care se aflau ei acum,era luminat de soare,care isi croia drum printre crengile solide si bogate ale stejarilor.

           David se oprise in dreptul lui Violette,privid-o in ochi.Amandoi aveau un nod in stomac.Respirau tot mai greu,inimile lor ajungand intr-un ritm alert.Nu se simteau in stare sa-si vorbeasca sis a isi dezvaluie sentimentele puternice ce le poarta unul altuia,insa isi declara iubirea printr-un sarut,care are un impact emotional asupra lor.

           Jumatate din sigiliu se fisurase.Pe buzele lor se puteau citi cu nedumerire,doua nume.

-Crystopher…

-Gabriela…

           Sumedenia de intrebari ce le aveau in gand,aveau insa sa isi gaseasca mai tarziu si raspunsurile.Erau prea fericiti pentru reintalnirea lor.

           In scurt timp,jumatatea fisurata a sigiulului cedase cu totul.Cei doi adolescenti isi gasisera misiunea.Porneau asa cum si-au inceput calatoria..impreuna..spre a gasi drumul spre casa…

                                                     *Dupa 10 ani*

            Zece ani trecusera de cand jumatate din sigiliu cedase.Inca de pe atunci,Crystopher medita si incerca sa isi elibereze sufletul.Moartea poate elibera sufletul insa acesta nu mai are cu cine sa se contopeasca.Drept urmare,stia ca inca va fi nevoit sa ajunga la iluminare,inainte de moartea trupului.

            Lumea se afla intr-un razboi.Praful plutea peste tot in aer.Melancolia il cuprindea cand vedea ruinele cladirilor,cufundate-n moloz.Se dedica enorm vietii,protejandu-si familia,in special pe Gabriela.

            Sufletul si trupul lui incepeau sa gandeasca…impreuna,fiind apropiate de un sentiment comun.Dezamagirea.Era dezamagit de modul in care oamenii se distrug intre ei.

            Gabriela sedea langa el,privindu-I ochii inlacrimati.

-Nu vad de ce fratii mei se macelaresc intre ei.Razboaie,certuri,insulte,batjocura.Doar de acestea se poate folosi omul?eu unul vad ca pe acestea le prefera mai mult,spuse Crys,indurerat.   

-Nu poti schimba asta.

-Adevarat.Ma doare insa sa vad toate aceste lucruri.Noi toti avem ceva in comun care ar trebui sa ne apropie.

            Fiecare cuvant ce iesea din gura lui ii unea gandirea trupului cu cea a sufletului.

-Uite,Gabriela,tu sti mai bine decat oricine ca omul trebuie sa alunge tot raul din interior,care il face sa-si distruga templul spre iluminare.

            Pe coridorul casei se auzeau pasi.Sunetele se indreptau grabite spre incaperea in care se aflau.Fara a ezita,Crystopher trase covorul sub care era o trapa spre o incapere secreta.Simtea cum frica dispare si cum corpul lui devine mai usor.Sigiliul a cedat…

            Cei doi au intrat repede inauntru,inchizand trapa in urma lor.Alergau spre un tunnel intunecat.

-Nu va dura mult pana ce vor gasi intrarea.

            Crys nu mai trebuia sa explice cine era pe urmele lor.Soldatii ce au realizat un masacru in tot orasul,luau pe rand fiecare casa,insa el era mai pregatit ca oricine.

            Inaintara aproximativ 15m,dupa care au cotit spre stanga ajungand in fata unei usi,camuflate in zid.

-Aici vom fi in siguranta.

                                                            *Dupa cateva zile*

            Era liniste peste tot.Soldatii inamici s-au retras cu cateva ore in urma.De pe masuta de langa ei,radioul bazaia puternic.Vocea prietenoasa li se adresa de aceasta data cu dezamagire,anuntand orasele ce urmau a fi bombardate.

-Se pare ca este capat de drum,Gabriela.

-Dar…nu se poate!trebuie sa rupem sigiliul!

-Nu…noi,ci tu.Vezi,eu am desfacut sigiliul acum cateva zile.

-Cum?!De ce nu mi-ai spus?!

-In primul rand nu te ajuta cu nimic.Nu lasa nervii sa te conduca,timpul ramas este pretios.Nu uita ca tu nu esti doar Gabriela..si eu nu sunt doar Crystopher.

-David si Violette?

-Exact.Trupurile noastre au amintirile lor,de care am uitat in ultimul timp.Uneste amintirile sufletului cu cele a trupului si se va forma o singura gandire,pe care o vei umple cu iubire.Cum noi detinem atat amintirile trupului,cat si cele ale sufletului,nu iti va fi greu.Vei simti imediat transformarea.

            Gabriela proceda exact cum a sfatuit-o Crys.Simtea incep cum corpul ii devine mai usor,dar care o tragea parca in jos..ca si cum ar fi o povara.

-De ce..simt ca si cum corpul meu este o povara?

-Pentru ca acum este.Daca iti amintesti bine,corpul nostrum este o piedica.Nu lasa sufletul sa isi gaseasca drumul spre casa,tinandu-l in aceasta dimensiune.

-Nu pentru mult.Nu imi este frica de moarte..si in plus…sunt langa tine.

            Crystopher ii zambea,in timp ce ii mangaia pielea alba si catifelata.Incepu sa o sarute.

            Sub bombardamentul nemilos,Crystopher si Gabriela se sarutau,asteptand finalul…ce i-a imbratisat imediat.

            Pluteau in aer,zarind sub ei casa,din care nu ramasese aproape nimic.Pierisera…si nu altfel decat sarutandu-se.Neantul venea repede spre ei,cuprinzandu-I.

            Se aflau din nou,in acel intuneric,insa de aceasta data,aveau in fata o lumina stralucitoare,care le arata defapt,drumul care sunt nevoiti sa il urmeze.

            Crystopher ii luase mana in a lui.

-Vin-o,sa mergem…acasa…

                                        -Sfarsit-
                               CrystopherCreations™ All rights reserved.