Noi am vrut cerul
Chipuri din umbră se năpusteau cu râsete
asupra trupului lui neajutorat,ce atârna deasupra întunericului.Două cârlige
metalice îi străpungeau pielea albă.Era o marionetă în acea încăpere a
diavolului.
Auzea
stropii de sânge ce îi se prelingeau pe corp în jos şi care se pierdeau în
neant.Carnea îi amorţise şi umerii începură să îi se învineţească.
Îşi
umezea buzele din când în când şi privea cu nonşalanţă în jos spre un infern
pustiu,fără culoare.Din ochii lui căprui,care în trecut erau obişnuiţi cu
privirea plină de dragoste a unei finite feminine,ieşeau lacrimi grele,încărcate
de sentimente şi amintiri.
Fără
speranţă privea în gol,fără sens,găsindu-şi doar ochii ce se priveau pe
sine,concentrându-se la gândurile produse de mintea lui bolnavă.
Cârligele
masive îi sfâşiau carnea.Acestea erau legate de nişte lanţuri groase,ce urcau
deaspura lui,până se pierdeau…Lacrimile lui cădeau peste sângele ce i-a
acoperit o mare parte din corp.Respira cu dificultate,aruncând câte un suflu
rece peste pielea lui fierbinte şi pătată…
Se
stingea încet tânjind după iubire şi ajutor.Îşi atomiza resentimentele şi îşi
marca tot mai mult absenţa milosteniei.Se detesta pe el însuşi,zâmbind din
durere cu amărăciune,lăsând la iveală dezamăgirea.
Amorţea.Moartea
se apropia de el cu paşi repezi,fiind gata să-l ducă spre drumul în care i-a
plecat iubirea.Îşi pierdea controlul asupra corpului ce îi era suspendat.Pielea
lui albă prindea o culoare tot mai închisă,iar ochii lui îşi pierdeau strălucirea.
*
Stelele
parcă se depărtau tot mai tare de corpul lui întins pe iarba moale şi udă.În
ochii lui încă mai trăia acele clipe sinistre,acel chin provocat de pierderea
fiinţei iubite.
-Durere? O mai înţelege cineva cu aşa
exactitate precum o înţeleg eu?Sunt doar o umbră ruptă-n două ce se evaporă
treptat.Sunt gol şi sec,nu mai am cum să mă descarc.Această lume frumoasă nu
mai are acel farmec ce m-a cucerit.
Luase
aer adânc în piept.Mâna dreaptă o duse la gură şi trase un fum din ţigara
lui,care i afectase de mult sănătatea.
-Sunt conştient că dacă ar mai fi lângă
mine ar plânge şi s-ar enerva şi probabil ar pleca.Îmi lipsesc ochii ei înlăcrimaţi,vocea
ei plină de dezamăgire când mă certa.Ochii eicaprui năşteau o iubire necondiţionată
pentru mine.O frumuseţe rară,o potrivire ideală.Mereu împreună,nu-i aşa?
mereu!Nu am să o las să fie fără mine.Am să vin dragă…curând…
Şi plecase prin
noapte,coborând scările digului ce duc spre parc.Obişnuia să alerge în sus şi în
jos pe acestea luându-se la întrecere cu ea.Acum păşea peste acestea poate
pentru ultimă dată…
Se îndrepta spre casă,privind în jur clădirile
ce păreau a fi deformate.Stropii de ploaie începură să-i lovească trupul.Marcat
parcă de acel fenomen al naturii,aruncă o privire spre cer începând să vorbească…
-Nu plânge.
Înainta prin
ploaia deasă,croindu-şi drum prin acea perdea de apă.Toţi ceilalţi oameni îşi căutau
un adăpost.Doar el cutreiera străzile de nebun.Venele-i pulsau puternic.Simţea
cum sângele-i fierbea şi aproape îi străpungea pielea pentru a ajunge la
suprafaţă să guste libertatea.El era o închisoare pentru acel lichid roşu,ce
urma să sece…
Razele de soare
începură de să-şi croiască drum spre pământ,spintecând norii negrii.Căldura îl
bătea din nou uşor pe umeri.
-Vreau să gust vântul,să îl călăresc,să
dispar în lumină,să las în urmă această lume,ce din templu a
ajuns ruină.M-aş arunca în aer să plutesc să îmi zăresc umbra,să
levitez deasupra apei,pierdut în gânduri omeneşti.
*
Nimeni nu îl
mai vedea afectat de pierderea persoanei iubite.Familia îi era alături,dar el
defapt le ascundea adevărul.Nimeni nu ştia ce are de gând.Nimeni nu ştia că
este mort pe dinantru sau cel puţin,era plecat de mult şi golul lui interior nu
poate fi ameliorat nici de dragostea părintească..nici de dragostea provenită
de la prieteni.Minţea…minţea ca să protejeze persoanele iubite.Inima îi era
bolnavă,gândirea la fel.Era obsedat de acel drog,numit “iubire”.Îl pierduse,deşi
acesta însemna singura lui legătură cu lumea reală.
Singur,în camera lui,trăia în continuare
o tortură…corpul lui.Gandull îi zbură din nou la acele secvenţe când plutea în
gol,cu acele cârlige înfipte în umeri.Lacrimile cădeau anevoia,izbind
acolo,undeva,capătul acelui coşmar.
-Aripile îmi sunt ascunse sub piele.Sunt într-o
colivie,colivie ce este trupul meu.Până atunci mă zbat să ies din captivitate…pentru
a pleca pe tărâmul meu,unde voi domni.
Sângele îi se pierdea repede.Scurgerea
lui simboliza defapt o clepsidră.Timpul îi era pe terminate.Frica îl izbea din
plin.Nu putea să rămână acolo şi să o lase singură.
Trăind între realitate şi ficţiune,auzea
cum glasul îi se înmuia şi inima-i slăbea treptat.Pierdea contactul cu
realitatea,umblând prin peisajul negru,Traversa prin timp,ducându-şi mai
departe viaţa,conturând-o prin acelaşi mod în care a fost creată lumea:Din
imaginaţie.
*
Picurii calzi
de sânge îl gâdilau încet,şi curgeau lin pe gâtul lui fin şi alb,coborând,realizând
un culoar până pe abdomenul lui.Era mângâiat de soare pe platforma
blocului.Razele veneau din spate,iar el privea spre orizont,lăsând sângele să îi
picteze trupul.Norii se împrăştiau,lăsându-i loc spre cer.S-a aruncat.Se
apropia de pământ,privindu-şi umbra ce se miscora,schimbându-şi forma şi înainte
de impactul cu pământul,plutea în aer,luându-şi avânt şi pornind spre cer.
-Si zbor deasupra oraşului în care am
copilărit şi am iubit.Îmi las departe persoanele iubite ce mă vor găsi aici,în
văzduh.Am în dreapta mea iubirea vieţii mele,şi cuceresc alături de
ea cerul,ne întrecem spre necunoscut,ne ascundem prin nori,pentru că noi draga
mea,mereu am vrut cerul.
The End
CrystopherCreations™ All rights reserved.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu